"Organizaţia PSD Câmpia Turzii se dezice de ieşirile publice ale consilierului local Ionel Tudorache Isac, de aceea ne cerem public scuze pentru derapajele acestuia", se spune într-un comunicat. Mai mult, reprezentantul social-democraților ar avea chiar antecedente.
"Pentru că nu este la prima abatere de acest fel, dorim să vă aducem la cunoştinţă faptul că în cel mai scurt timp vom demara procedurile de excludere din partid a domnului Isac şi retragerea sprijinului politic din Consiliul Local Câmpia Turzii."
Ionel Tudorache Isac a devenit subiect de glume în întreaga țară după ce a căzut în capcana de a distribui un fake news preluat de pe rețelele sociale, în care actrița porno Mia Khalifa este prezentată ca o elevă care a luat nota 10 la Bacalaureat.
"Ea este Alexandra Timofte, o elevă din România care a învățat si a scris la lumânare si care a luat bacul cu 10... Dar noi o promovam pe Vulpita și Viorel... BRAVO ALEXANDRA SĂ TE AJUTE DUMNEZEU ÎN CONTINUARE. DOAMNE AJUTĂ”, era mesajul care însoțea fotografia cu actrița de filme pentru adulți.