Darius Vâlcov a fost audiat, miercuri, la Tribunalul Dolj, într-un dosar în care este judecat pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă, transmite Realitatea TV. Consilierul premierului Dăncilă nu a dorit să facă declaraţii presei.
Dosarul s-a înregistrat la Tribunalul Dolj pe 20 iulie, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au admis cererea lui Darius Vâlcov de stramutare de la Tribunalul Olt.
Potrivit DNA, in perioada noiembrie-decembrie 2012, Valcov, in calitate de primar al municipiului Slatina, i-a pretins unui om de afaceri - denuntator in cauza - aproximativ 10% din sumele incasate de societatea acestuia de la Primaria Slatina, in baza unui contract semnat anterior, iar in perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013 a primit, in mai multe transe, de la respectiva societate, printr-o firma intermediara, suma de 2.146.270 lei.
Anchetatorii spuneau ca Darius Valcov a procedat in acelasi fel si in cazul unui alt contract incheiat de institutia publica pe care o reprezenta cu o alta societate comerciala, privind reabilitarea Centrului istoric al orasului Slatina.
Valcov ar fi pretins de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, 10% din valoarea contractului, in schimbul semnarii actelor si efectuarii la timp a platilor, iar, ulterior, a primit prin intermediul unor persoane suma totala de 450.000 lei.
Darius-Bogdan Vâlcov a fost printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă publicată marţi în Monitorul Oficial.