"Trebuie să facem în așa fel încât să nu dăm cu o mână, să nu dăm cu două mâini și, nu peste mult timp, să fim nevoiți să luăm cu 4-5 mâini. După socotelile noastre, de la 1 septembrie am avut această creștere a punctului de pensie. Înseamnă pentru buget între 8 și 9 miliarde de lei", a declarat Daniel Dăianu, la Realitatea TV.
"Pentru 2020, se prevede o creștere a punctului de pensie. Când am văzut această creștere, am spus: 'Dar cum or gândi oamenii aceștia? Cum poți să crești așa, cu 40%? Există o corelație cu putințele bugetului? ' Această nouă Lege a pensiilor ar însemna ca aproape toate veniturile fiscale din România să fie puse în slujba acoperirii nevoilor de asistență socială și de salarizare. Așa ceva este de negândit!", a spus Dăianu.
Daniel Dăianu a venit și cu o soluție pentru buget: "Eu cred ca avem nevoie de un alt calendar. Alt calendar nu înseamnă a reduce pensiile oamenilor."
Întrebat cum ar trebui să arate un calendar decent de aplicare a acestor majorări pentru punctul de pensie, Dăianu a explicat: "40% la anul este o prostie. Economic, este o prostie. Dacă nu s-ar schimba ceva, un fost premier zicea mergi de-a-n boulea, ne-am duce cu deficitul bugetar la 7%, în 2022."
"Eu l-aș întreba pe ministrul actual al Finanțelor, pentru că așa ceva este de netolerat, el crede că în 3 ani de zile poate fi aplicată Legea pensiilor așa cum este? Eu vă spun ca nu poate fi aplicată. Nu se poate așa ceva, nu putem să băgăm această țară în necaz ca oamenii să sufere în 2-3 ani. Sunt oameni care au scos țara și au evitat intrarea în încetare de plăți. Teodorovici nu s-a confruntat încă cu așa ceva, nu aș vrea să fie nevoit să se confrunte cu așa ceva. Am familie, am copil și nu-mi este indiferent în ce țară trăiesc. Nu facem promisiuni fără acoperire. Folosim tot bugetul pentru salarii și pensii?", a mai spus Dăianu.
Dăianu l-a atacat pe Eugen Teodorovici după schimbul acid de replici de la o conferință la care au asistat cei doi, săptămâna trecută.
"Remarca cu facture este incorectă. Domnul Teodorovici nu este de față, nu vreau să transformam dialogul dintre noi... Pentru că nu despre așa ceva este vorba. Nu despre frustrări personale, eșecuri în amor", a încheiat Dăianu.