„Cineva nu și-a dorit ca în acest moment sa începem lucrările pentru punerea în siguranța a centrului Bucureștiului. Mai exact, domnul Nicușor Dan. L-am invitat să vină să vadă planșeul. Nu a vrut să vină. N-a venit nici la Consiliul Municipal, unde specialiștii puteau să îi arate problemele. Din punct de vedre legal, Sectorul 4 deține autorizație de construire emisă de Sectorul 3. Ne-am bazate pe acte. La momentul emiterii, terenul era trecut în administrarea celor de la Apele Române, prin Ministerul Mediului. În această vineri a fost emisă autorizația, având ca motivare că lucrările care sunt beneficiare ale investițiilor din bani UE și de la guvern, pot beneficia de autorizații emise în regim de urgență. De asemenea, există și expertiza de la Departamentul Situațiilor de Urgență București. Noi deja am făcut o lucrare, am pus în siguranță pasajul de la Piața Unirii.
Scandalul planșeului de la Unirii. Daniel Băluță anunță retragerea șantierului: „Sunt șocat!”
Astăzi, în principiu, orice documentație are prezumția de legalitate. Este absurd ca eu ca, primar, să emit păreri pentru că nu sunt specialist, să emit opinii despre un document. Este normal să atace în justiție autorizația. În spatele acestei autorizații a stat și un control al Primăriei Generale. Nu știu de ce a semnat viceprimarul și nu Robert Negoiță, autorizația de la Sectorul 3. Nu contează, este legal. Inspectoratul de Stat în Construcții a oferit documentele necesare pentru că și ei s-au consultat, și s-a ajuns la concluzia că Sectorul 3 putea emite autorizația. Decizie de dărâmare a gardului a fost atacată de prefectul Bucureștiului, ea este inactivă.
Când am instalat gardurile aveam absolut toate documentele necesare. I-am trimis și primarului general toată documentația. Atâta timp cât primarul a căutat toate variantele de a nu ține cont de expertize, era normal să încerc toate variantele ca să ne îndeplinim obiectivele.
La nivel guvernamental au existat expertize, din punct de vedere lucrativ. Grupul de oameni și echipa noastră au făcut performanță, am făcut metrou, patinoar, creșe, grădinițe, ne-am oferit să preluăm această lucrare.
În urma studiului de fezabilitate făcut de Sectorul 4 s-a ajuns la suma de 800 de milioane de lei. Anul trecut am făcut acest proiect. Nu noi, ci a existat un proiectant. Suma a fost alocată prin programul Anghel Saligny.
Cele trei firme asociate sunt Erbașu, Concelex și BogArt și au contracte de valori mai mari cu primăria generala. Erbașu e pe lucrări termice, Concelex a făcut Patinoarul Flamaropol, iar BogArt Podul Grand. Deci, când lucrează pentru Nicușor, e în regulă, când le facem aici, în Sectorul 4, nu e bine.
Cei de la Apele Române spun că este o eroare, iar în cartea funciară sunt înscriși ei. Această Hotărâre de Consiliu General a fost dată în 2008, dar nu a mai fost dată și Hotărâre de Guvern pe tema asta. Autorizația de construire a fost dată pe extrasul de carte funciară. Scrie despre proprietar că este statul român, prin Ministerul Mediului.
Nu am anticipat o astfel de reacție din partea lui Nicușor Dan. Dacă dânsul consideră că democrația se instalează cu buldozerul, călcând oamenii. Aici am greșit, nu m-am așteptat să se întâmple așa. Atunci am retras oamenii. Am vorbit cu Ciolacu aseară, nu m-a sunat el să mi ceară să retrag oamenii de la primărie.
Voi folosi toate pârghiile necesare ca să pun în siguranță planșeul. Sunt convins că în cel mai scurt timp vom reuși ceea ce ne-am propus.
Război total la planșeul Unirii. Nicușor Dan intră cu buldozerele, Poliția Locală S4 s-a pus în fața utilajelor. 3 polițisți locali sunt răniți VIDEO
Juriștii dânșilor nu au verificat documentația, pentru că Nicușor Dan a spus că va analiza, deci nu au văzut documentația.
De doi ani tot bat la ușa lui Nicușor Dan. Chiar și aseară i-am propus, dar nu vrea deloc să se întâlnească. Întâlnirile cu el nu sunt la îndemâna oricui.
Acei bani reprezintă un credit de angajament, deci nu este vorba despre graba de a intra în posesia banilor. Banii nu sunt plătiți de primărie, ci de Ministerul Dezvoltării. Care este la PNL, deci nu aveau cum să vireze un avans. Din păcate, în acest interval de timp, în afară de gesturile de cruzime, sunt o serie de neadevăruri. Dureroase pentru niște oameni care au muncit doi oameni la acest proiect.
Un om are trei coaste fisurate și o mână în ghips. Va plăti cine a trimis buldozerele de la Compania Municipală. Ei nu au contract. Exista un director, niște oameni care au trimis utilajele acolo, deși spune că face totul legal. Comportamentul mafiot l-am văzut la Nicușor Dan. Avem actele în regulă. Documentele sunt valide. Este important să ai dialog cu cineva care și își dorește, el nu dorește dialog cu nimeni.
Din august avem un upgrade că existe zone cu grad de risc 5, deci planșeul trebuie schimbat. Există restricții de tonaj, tocmai pentru că este riscant. Ne raportăm la ceea ce au văzut experții. La orice oră sunt la dispoziția municipalității ca să punem planșeul Unirii în siguranță. Le spun oamenilor care au asistat la aceste scene că îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat, iar din punctul meu de vedre nu se va mai întâmpla așa ceva”, a declarat Daniel Băluță.