Înainte de preluarea oficială a președinției UE de la 1 ianuarie 2019, în România este așteptată vizita unor importanți oficiali europeni. Pe data de 21 noiembrie, este programată vizita membrilor Conferinței Președinților din Parlamentul European. Premierul Viorica Dăncilă va face, la rândul ei, o vizită de două zile la Bruxelles la începutul lunii decembrie, unde se va întâlni cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.
Redăm mai jos calendarul evenimentelor:
- 9/16 noiembrie 2018: Vizita Secretarului General al Parlamentului European la București. Întâlnire cu membrii Guvernului României și cu conducerea Parlamentului național
- 9/16 noiembrie 2018: Reuniunea prim-miniştrilor celor trei state membre UE din Trio, împreună cu Secretarul General al Consiliului UE, la București. În marja acestei reuniuni, Secretarul General al Consiliului UE va avea întrevederi bilaterale la nivel înalt cu partea română, inclusiv cu membrii Guvernului României.
- 13 noiembrie 2018: Reuniune extraordinară a Biroului Comitetului Economic și Social European, la București;
- 21 noiembrie 2018: Vizita membrilor Conferinței Președinților din Parlamentul European (Preşedintele Parlamentului European şi preşedinţii grupurilor politice din Parlamentul European). Vizita va cuprinde întrevederi la nivel de Preşedinte, Prim-ministru, Guvern, conducerea Parlamentului naţional, liderii partidelor politice din Parlament;
- noiembrie 2018: Aprobarea de către Guvern a Programului de lucru al Președinției României la Consiliul UE;
- noiembrie/decembrie 2018:Strasbourg, Conferința Președinților de Comisii – participarea ministrului responsabil cu relația cu Parlamentul European pentru a prezenta prioritățile Preşedinţiei României la Consiliul UE și a răspunde întrebărilor Președinților de Comisii privind dosarele legislative aflate în dezbatere;
- 5-6 decembrie 2018: Vizita Guvernului României la Bruxelles. Vizita va cuprinde: întrevederea Prim-ministrului cu Preşedintele Comisiei Europene, şedinţa comună cu Colegiul Comisarilor şi discuţii separate ministeriale;
- 11 decembrie 2018: Prezentarea și aprobarea în reuniunea Consiliului Afaceri Generale a Programului comun de lucru al Trio-ului;
- 10-11 ianuarie 2019: Vizita Colegiului Comisarilor în România împreună cu Preşedintele Consiliului European şi Preşedintele Parlamentului European. Vizita va cuprinde o şedinţă comună de Guvern şi discuţii bilaterale pe clustere ministeriale, întrevederi la nivel de Preşedinte şi Prim-ministru. Evenimentul de lansare a Președinției României la Consiliul UE va avea loc la Ateneul Român, la 10 ianuarie 2019;
- 15-16 ianuarie 2019: Participarea Prim-ministrului României la prima sesiune plenară din 2019 a Parlamentului European, pentru prezentarea priorităţilor Preşedinţiei României la Consiliul UE, la Strasbourg;
- 21 ianuarie – 8 februarie 2019: Prezentarea de către miniștrii români, în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, a priorităților sectoriale ale programului de lucru al Președinției României la Consiliul UE;
- 23 ianuarie 2019: Recepția delegației europarlamentarilor români de lansare a Preşedinţiei României la Consiliul UE la Parlamentul European. Recepția este organizată împreună cu Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE;
- 23 ianuarie 2019: Participarea Prim-ministrului României la prima sesiune plenară din 2019 a Comitetului Economic și Social European (CESE), pentru prezentarea priorităţilor Preşedinţiei României la Consiliul UE, la Bruxelles;
- 24 ianuarie 2019: Eveniment public de lansare a Președinției României la Consiliul UE, la Bruxelles (Palatul BOZAR)
Sursa: g4media.ro