Pe 22 ianuarie Dan Șova a fost eliberat din arestul preventiv și plasat în arest la domiciliu. Ulterior, senatorul a contestat decizia magistraților, contestație ce a fost admisă de Instanța Supremă, însă decizia nu a fost una definitivă.
Procurorii DNA au contestat, la rândul lor, această hotărâre și, drept urmare, astăzi ÎCCJ va decide definitiv măsura preventivă în ceea ce-l privește pe senator.
Dan Șova a fost trimis în judecată, în data de 26 ianuarie, în dosarul CET Govora, sub acuzația de trafic de influență. În același caz a fost trimis în judecată, în stare de libertate, și Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată.
Potrivit procurorilor, în perioada octombrie 2011 - iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
Astfel, în urma demersurilor întreprinse de Șova pe Mihai Bălan, în lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, acesta din urmă a încheiat două contracte de consultanță cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunțător, iar în perioadele ianuarie – octombrie 2012 și respectiv iunie 2013 - august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plățile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale și a normelor interne de funcționare a societății respective.
De menționat este faptul că, încheierea unor astfel de contracte de consultanță nu-și găsea justificarea, întrucât, la acea vreme, centrala de energie termică CET Govora SA dispunea de un departament juridic în care își desfășurau activitatea 6 juriști, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistență din partea vreunei societăți de avocați.
Acționând în această manieră, Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA în valoare de 1.301.410 lei (suma totală decontată cu o frecvență lunară, în baza celor două contracte sus menționate), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite, în același cuantum, de către firma de avocatură.
Concret, Dan Șova i-a spus persoanei denunțătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistență juridică cu CET Govora SA de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună.
În schimbul acestui serviciu, Dan Șova a pretins de la persoana denunțătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistență juridică ce urma să se încheie între CET Govora și casa de avocatură respectivă.
În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora reprezentată de Bălan Mihai în calitate de director general și societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.
În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocați a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activitățile de asistență juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.
În aceeași perioadă, Dan Șova a încasat de la societatea de avocați suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasați în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puțin timp după ce societatea de avocați încasa banii de la CET Govora.
În luna decembrie 2012, contractul de asistență juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme Mihai Bălan nu mai ocupa funcția de director general al CET.
În luna martie 2013 Bălan a revenit în funcția de director general al CET Govora.
În cursul lunii mai 2013, între CET Govora reprezentată de Bălan Mihai în calitate de director general și aceeași societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistență juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activități juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.
În cea de-a doua perioadă contractuală, Dan Șova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro.
Din probele administrate a rezultat că cea mai mare parte a banilor primiți de Șova au fost orientați, în mod direct, către stingerea unei datorii provenită din obligațiile inculpatului de cumpărător al unui imobil situat în București.
CET Govora s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal cu suma de 1.301.410 lei.
În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile situate în București, ce aparțin celor doi inculpați.