Întrebat dacă anul acesta trupa Holograf va accepta să cânte în campania electorală, Bittman a afirmat că, cel mai probabil, nu se va întâmpla acest lucru.
"Anul ăsta cred că nu. Îmi iau o pauză. (...) Am început să mă gândesc de două ori. Am făcut imprudența de a prezenta un spectacol al unui primar PSD-ist în sectorul 5 al Bucureștiului și mi-am luat atâtea hate-uri. Mă gândesc de două ori de acum încolo dacă să mai cânt într-o campanie".
Dan Bittman a fost aspru criticat după apariţia într-un spectacol organizat de primarul sectorului 5, Daniel Florea, în septembrie 2018. Criticile nu au pornit de la przenţa formaţiei Holograf pe scenă, ci de la cuvintele elogioase adresate de Bittman edilului de sector, în condiţiile în care o şcoală şi un blocu au fost mistuite de flăcări cu puţin timp înainte de eveniment.
Holograf este alături de Dan Bittman în scandalul "vă invit la ciolan şi fasole"
Recent, Dan Bittman a atras din nou atenţia din cauza unor critici la adresa Uniunii Europene, lansate în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune. Artistul a explicat că a fi critic cu înseamnă a fi antieuropean.