Artistul a mărturisit că a respectat regulile de protecţie sanitară şi cele de distanţare, însă consideră că oamenii au fost mințiți și manipulați.
„Mă bucur că sunt națiuni care au început să se trezească, ne-am lăsat mințiți, manipulați. Eu am jucat acest joc de un an de zile în condițiile legi, când mi s-a zis să pun mască, am pus mască, dar când văd că niște oameni se cred mai deștepți decât mine…încearcă să mă prostească pe față, nu cred că e cazul să mai stăm la discuții”, a spus Dan Bittman, la Xtra Night Show, conform Spynews.
Hotărârea de Guvern care prevede noi restricţii de circulaţie şi pentru agenţii economici, aplicabile în funcţie de rata de infectare din fiecare localitate, a fost publicată, vineri seară, în Monitorul Oficial.