"Am petrecut câteva zile la Washington pentru activități profesionale și am avut plăcerea să fiu de Ziua Națională alături de membri ai comunității românești din SUA, la recepția organizată de Ambasada României. Am profitat de această deplasare pentru a mă întâlni și cu susținătorii Platformei România 100, iar apoi am avut o întrevedere informală la Departamentul de Stat (după semnalul de alarmă pe care oficialii americani l-au transmis în legătură cu modificările la Legile Justiției)", a scris Cioloș, duminică, pe Facebook.
Într-un comunicat fără precedent pentru relaţiile diplomatice dintre cei doi aliaţi, Departamentul American de Stat le-a transmis luni seară politicienilor de la putere să renunţe la modificările legilor Justiţiei: ”îndemnăm insistent Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept şi pun în pericol lupta împotriva corupţiei”.
Fără să apară în faţa camerelor, printr-un comunicat de presă semnat doar de ei, şefii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au răspuns că modificarea legilor Justiţiei va continua.