Mare atenție la toaletele publice sau la cabinele de probă din magazine! Un fenomen de spionaj web prinde tot mai mare amploare în mai multe țări din lume.
Un cuier mic care se plasează în toaletele publice sau în cabinele de probă din magazine poate ascunde un secret terifiant.
În realitate, acestea ascund o cameră video mică ce filmează continuu. Cei care controlează dispozitivele pot descărca foarte ușor imaginile în calculatoarele proprii, conform mirror.co.uk.
Astfel de cuiere au fost descoperite în mai multe restaurante din statul american Florida și în câtva baruri din Marea Britanie. În cele mai multe cazuri, patronii localurilor nu știau de existența lor și nici cine ar fi putut să le monteze.
Existența unor mici camere web în toaletele din Coreea de Sud a declanșat o adevărată furtună în opinia publică și a dus la investigații de amploare ale poliției.
Camerele video pot fi ascunse și în zona balamalelor sau clanțelor și pot avea aspect de șurub sau piuliță.