Sătenii au intrat în panică din nou de teama seismelor care se ţin lanţ de aprope o lună şi nu mai dorm în case. Numai noaptea trecută au avut loc trei cutremure.
Nimeni nu a putut oferi până acum o explicaţie clară pentru aceste fenomene. Unii specialişti le-au pus pe seama mişcării faliei, alţii cred că ar fi vorba de efectele inundaţiilor, în vreme ce sătenii spun că seismele au început după ce o firmă a început să exploreze zona în căutarea unor zăcăminte de gaze de şist.
Oamenii sunt speriaţi. Pereţii caselor au început să se crape din nou din cauza cutremurelor care sunt similare celor din 2013. Exact în urmă cu doi ani peste 300 de seisme inexplicabile i-au băgat în sperieţi pe locuitorii din Izvoarele.
"Am rămas de una singură şi mă chinui singurică aici. Cred că mi se dărâmă peretele de la spate. Ce să facem, asta ne e soarta", a spus o bătrănă care locuieşte în Izvoarele.
Autorităţile din comună au intrat în alertă şi au anunţat Prefectura şi pe cei de la ISU.
Ioan Neculau, primar Slobozia Conache, a afirmat că ieri s-a auzit o bubuitură asemenea celor din 2013, care au alertat populaţia.
Cei mai mulţi dintre săteni au de gând să plece la rude, pentru o perioadă, în alte localităţi.