O cursă Lisabona-București operată de o companie de transport aerian low-cost ar fi fost întoarsă din drum, marți după-masă, potrivit unui pasager. În înregistrarea trimisă de acesta Realitatea TV, călătorii vorbesc despre necesitatea de a aștepta un echipaj de poliție.
Conform martorului, un pasager ar fi provocat un incident care a implicat, ulterior, și alți călători.
Compania care opra zborul susține că va depune plângere împotriva pasagerului scandalagiu, deoarece a trebuit să suporte costuri suplimentare în urma întârzierii aeronavei.
”Zborul Blue Air 0B158 ce urma să decoleze de pe Aeroportul din Lisabona la ora 13.05, ora locală, cu destinatia Otopeni, a avut o întârziere la decolare de aproximativ 50 de minute. Motivul este legat de o altercatie intre doi pasageri.
În conformitate cu Codul Aerian si Programul national de siguranta in aviatia civila, echipajul Blue Air a aplicat masurile necesare. Astfel, comandatul a decis anularea procedurii de decolare si reintoarcerea la pozitie, pentru a debarca pasagerul turbulent.
In acest context, si in baza celor doua documente amintite mai sus, compania Blue Air va depune plangere impotriva pasagerului care a provocat atat disconfortul celorlalti pasageri, cat si intarzierea aeronavei, situatia din urma generand costuri suplimentare pentru compania noastra”