Prima şi cea mai importantă este să evitaţi pe cât posibil expunerea prelungită la soare între orele 11:00 şi 18:00. Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe fără să vă ştergeţi de apă, iar dacă totuşi ieşiţi afară, purtaţi pălarii se soare, haine lejere, din fibre naturale şi de culori deschise.
Pe caniculă e bine să bei un pahar de apă la fiecare 15 minute
Beţi zilnic 2 litri de apă pe zi fără să aşteptaţi să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă este bine să consumaţi un pahar de apă la fiecare 15 – 20 de minute. Nu consumaţi alcool, pentru că acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii.
Cupolă de foc peste România: ANM anunță temperaturi de nesuportat. Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat - HARTA
Nici băuturile cu conţinut ridicat de cofeină sau zahăr nu sunt bune, pentru că sunt diuretice. Sunt benefice, în schimb, fructele şi legumele proaspete, iar o doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca un pahar de apă.
Aparatele de aer condiționat trebuie să fie reglate la o temperatură cu 5 grade mai mică faţă de cea de afară
Închideţi ferestrele cât timp este soare, trageţi draperiile şi opriţi aparatele electrocasnice de care nu aveţi nevoie. Aparatele de aer condiţionat trebuie să fie reglate la o temperatură cu 5 grade mai mică faţă de cea de afară, iar dacă sunt peste 32 de grade nu trebuie folosite ventilatoarele.
Curentul „El Nino” care a „fript” întreaga planetă a dispărut. Acum se formează „La Nina”. CE URMEAZĂ
Celor care nu au aer condiţionat în locuinţă sau la locul de muncă li se recomandă să petreacă 2-3 ore zilnic în spaţii care au astfel de dotări – spaţii comerciale, de exemplu.
Fără activități afară care necesită consum fizic mare
Evitaţi activităţile în exterior, care necesită un consum mare de energie, aveţi grijă de copii, vârstnici şi persoanele cu dizabilităţi şi păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi – mai recomandă Ministerul Sănătăţii într-un pachet informativ postat pe pagina de Facebook a instituţiei.