În acest context, Ambasada României la Tunis, cu sprijinul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Român al Afacerilor Externe, va vernisa pe website-ul misiunii diplomatice și pe pagina sa de Facebook expoziția online „Relațiile româno-tunisiene în arhivele diplomatice”, ce conține o serie de fotografii și documente unicat (corespondență diplomatică, discursuri, rapoarte, comunicate comune) datând din prima decadă de după stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, la 16 decembrie 1963.
Expoziția poate fi accesată aici.
De Ziua Națională va avea loc și lansarea Asociației culturale tunisiano-române, prima organizație a românilor din zona metropolitană Grand Tunis. Sub conducerea doamnei Natalia Dolganiuc, Asociația are printre priorități organizarea de evenimente culturale (teatru, muzică, spectacole pentru copii și adulți) atât pentru comunitatea românească, cât și pentru publicul larg tunisian, cooperarea cu asociații din România, încurajarea schimburilor culturale, participarea la programe educative, organizarea de seminarii și de proiecte care să promoveze relațiile bilaterale.
Cu aceeași ocazie, va fi lansat canalul de YouTube al Ambasadei României la Tunis, care cuprinde materiale video referitoare la activitățile misiunii diplomatice, reportaje și interviuri acordate televiziunilor din Tunisia și România, precum și imagini de la vizitele oficiale și de la activitățile comunității românești.
În acest an, studenții Lectoratului de limba română din Tunis, sub coordonarea conf. univ. dr. Florica Lia Faur, vor fi prezenți pentru prima dată la un astfel de eveniment.
Tot în premieră, câțiva dintre miile de medici și farmaciști tunisieni, care au studiat în universitățile românești, vor transmite un gând bun pentru a doua lor patrie, România. Evenimentul capătă o semnificație aparte în contextul epidemiologic actual, având în vedere rolul de excepție al cadrelor medicale care tratează și oferă îngrijire de specialitate în fața pandemiei COVID-19.
Indiferent dacă se află în Tunisia, România sau în alte state, medicii tunisieni care au studiat în țara noastră reprezintă adevărații ambasadori ai școlii românești de medicină și farmacie, iar situațiile deosebite, precum pandemia COVID-19, evidențiază importanța cooperării internaționale în ceea ce privește studiile universitare și investiția umană pe termen lung, oferite de România tinerilor din diferite state ale lumii.
De asemenea, în condițiile pandemice deosebite din anul 2020, Ambasada României la Tunis a identificat o serie de farmacii și cabinete medicale din Tunisia și a creat o listă de contacte cu cadrele medicale disponibile pentru acordarea asistenței de specialitate în limba română, atât membrilor comunității românești, cât și cetățenilor români care se află temporar pe teritoriul tunisian.