Este vorba despre o contradicţie între ceea ce experimentează corpul şi ceea ce percepe creierul. Mai exact, sunt transmise semnale contradictorii către acesta din urmă. Pe de-o parte, fluidele din urechea interioară se mişcă, pe de altă parte, corpul stă pe loc. Din această cauza, apare greaţă, care este un mecanism de apărare al organismului. Poate ţi se pare destul de inutil să îţi spunem acest lucru în cazul de faţă, dar acelaşi răspuns are creierul şi dacă ingerezi ceva otrăvitor care îţi da halucinaţii şi corpul îi transmite semnale asemănătoare. Din punct de vedere ştiinţific, este o informaţie foarte interesantă, dar cu siguranţă nu te va încălzi când ţi se va face rău în maşină, în drum spre destinaţia unui concediu de vis.
Aşadar, ce poţi să faci că să previi răul de mişcare? Poţi să apelezi la câteva trucuri simple:
1. Poate că primul impuls va fi să nu mănânci nimic înainte de drum, ştiind că te va apucă greaţă, însă această este o greşeală. De fapt, important este să nu mănânci nimic gras sau picant, ci ceva cât mai light. Desigur, este de la sine înţeles că nu trebuie să bei alcool cu o seară înainte sau în ziua cu pricina. Că să previi răul de maşină, mănâncă puţin, astfel încât să nu ai stomacul complet gol, bea multă apă, ia la ţine nişte limonadă şi nu neglija gustările (covrigei, crackers, biscuiţi etc).
2. Informează-te care sunt alimentele care taie greaţă, că să nu fii nevoită să apelezi la pastile. Va trebui să experimentezi cu acestea, pentru că nu funcţionează la fel pentru toată lumea. Un aliment-minune în acest sens este ghimbirul, care nu doar că reduce greaţă, dar ameliorează şi refluxul gastric. Poţi să consumi ghimbirul sub formă de tablete, ceai sau chiar confiat, dacă vrei ceva dulce. Alături de această rădăcina, mentă este şi ea un remediu naturist eficient împotriva senzaţiei de greaţă. Desigur, rămâne pe primele locuri în top şi lămâia, un leac pe care toată lumea îl cunoaşte.
Vezi mai multe pe Divahair.ro.