Să îți controlezi telefonul fără atingere e un vis mai vechi al multor companii. Samsung s-a implicat cel mai mult în acest domeniu și a reușit să introducă astfel de funcționalități folosind recunoașterea utilizatorului prin camera frontală. Proiectul celor de la Elliptic Labs este însă cu totul diferit și nu se mai bazează pe telefon ca să-ți „vadă“ mâna, ci se folosește de un câmp de ultrasunete.
Testul prezentat în videoclipul de mai jos se derulează pe un Samsung Galaxy S4, dar, după cum se vede și în poză, telefonul singur nu poate fi folosit pentru a-l controla prin ultrasunete, ci mai e nevoie de un sistem construit special. Multi Layer Interaction este proiectul Elliptic prin care un telefon poate măsura poziția mâinii și distanța până la aceasta, iar utilizatorul poate controla dispozitivul fie în funcție de cât de mult se apropie de acesta, fie prin swipe de la stânga la dreapta și viceversa.
Află de la Playtech totul despre noua dimensiune a interacțiunii