SUA acordă 50 de tipuri diferite de vize, majoritatea permiţând accesul temporar în Statele Unite, fie pentru studiu, muncă sau vizită. Există vize pentru turiști (B-1/B-2), vize pentru studenți (F-1, M-1, J-1), vize pentru Trainees/Interni (H-3), vize pentru antreprenori (E-2, EB-5), vize pentru “muncitori” (H-1B, H-2B, H-2A, L, O, P, Q) și altele.
Avocatul specializat în emigrări şi vize în SUA, Ruslan Bocancea, a explicat pentru REALITATEA.NET care sunt paşii care trebuie urmaţi pentru obţinerea vizei de muncă.
Ce este şi cum se acordă viza de muncă temporară H-1B
Viza H-1B se acordă celor cu studii superioare în anumite domenii de activitate numite "specialty occupation”, cum ar fi ingineri, arhitecți, profesori, contabili, doctori, juriști etc.
Procesul de obținere a vizei H-1B constă în trei pași și începe cu angajatorul care trebuie să îndeplinească niște condiții impuse de către Department of Labor (DOL) și apoi United States Citizenship & Immigration Services (USCIS). În primul rând, angajatorul trebuie să certifice faptul că angajatul va fi plătit cu cel puțin salariul minim pentru locul de muncă din zona respectivă. Angajatorul trimite apoi un pachet de acte la USCIS pentru a cere permisiunea de a aduce un angajat în SUA cu viza H-1B. Odată aprobat, angajatul poate merge la consulat să ceară viza H-1B în pașaport.
Viza se acordă conform contractului de muncă dintre angajator și angajat, dar pe o perioadă maximă de 3 ani, cu posibilitatea de prelungire pe încă 3 ani.
Întregul proces de obţinere a vizei poate dura între 3-5 luni, deși unele companii aleg să plătească o taxă de urgență, care momentan este de 1.225 dolari, și USCIS le garantează un răspuns în 15 zile sau chiar mai puțin. Răspunsul nu înseamnă neapărat aprobarea, precizează avocatul Ruslan Bocancea.
Soții/Soțiile și copiii sub 21 de ani ai deținătorilor de H-1, primesc viză H-4 ca și dependenți. Această viză H-4 nu conferă drept de muncă, deși deținătorii pot studia în SUA. Dacă soția sau copii doresc să lucreze în SUA, vor trebui să obțină o altă viză.
Angajatorul este obligat să plătească taxele pentru obținerea aprobărilor de către USCIS, care sunt în jur de câteva mii de dolari. De asemenea, angajatorul este obligat să plătească pentru cheltuielile legate de întoarcerea acasă (de exemplu, biletul de avion) în cazul în care angajatorul îi cere angajatului să plece înainte de expirarea contractului.
"Un lucru important de reținut este faptul că angajatul poate lucra doar pentru angajatorul care l-a sponsorizat, dar că este posibil ca angajații să se poată transfera și la alte companii. În acel caz, noul angajator va trebui să inițieze procesul de obținere a permisiunii de la DOL și USCIS", precizează Bocancea.
În fiecare an fiscal, guvernul american oferă 65.000 de vize H-1B. Cei care au un masterat sau Ph. D. obținute în SUA beneficiază de 20.000 de vize suplimentare. În cursul anului 2011, 411 români au obţinut viza H-1B.
Aceste vize devin disponibile pe 1 aprilie. Deoarece foarte mulţi aplică pentru acest tip de viză, avocatul atrage atenţia că vizele se termină de obicei în câteva luni şi mulţi sunt nevoiţi să aştepte până anul următor, pe 1 aprilie. De asemenea, există câteva excepţii pentru persoanele care lucrează pentru anumite organizaţii non-profit, universităţi şi altele. În aceste cazuri, limita de vize nu se aplică.
Care sunt profesiile în care românii îşi pot dezvolta cel mai uşor o carieră în SUA
În momentul de faţă, în SUA există un deficit de personal în sistemul de sănătate (“critical healthcare workers”), deci românii îşi pot găsi relativ uşor un serviciu ca medici specialişti, asistente medicale, primary care physicians, behavioral health and long-term care workers.
"Românii se pot angaja şi în sănătatea publică şi în resurse umane (“public health and human service professionals”). Pentru astfel de profesii, Guvernul american face multe excepţii. Inginerii au, de asemenea, şanse reale de succes în SUA", arată avocatul specializat în imigrări în SUA.
...
Mari reduceri pe eMAG. Consultă întreaga ofertă AICI.
...
Salariile variază de la industrie la industrie şi pot fluctua pe baza anilor de experienţă, a oraşului în care persoana locuieşte şi în funcţie de compania pentru care lucrează.
De exemplu, o asistentă medicală poate câştiga între 40.000 şi 100.000 de dolari pe an sau chiar mai mult. Un inginer poate câştiga între 50.000 şi 120.000 de dolari pe an, iar un doctor între 100.000 şi 250.000 de dolari pe an sau chiar mai mult. Impozitele pe salariu pe care angajaţii trebuie să le plătească ajung la 30 - 35% din suma anuală.
Cum îţi găseşti un job în SUA
Potrivit lui Ruslan Bocancea, cei care vor să muncească în SUA pot să-i contacteze direct pe potenţialii angajatori, aflând astfel condiţiile de angajare direct de la sursă. Majoritatea joburilor în SUA sunt listate direct pe website-ul companiilor la secţiunea Cariere. Deci, cei interesaţi ar putea accesa secţiunea Cariere a oricărei companii şi să urmeze instrucţiunile.
"Prietenii sau rudele în SUA pot fi, de asemenea, de mare ajutor. Ei ar putea lua legătura cu birourile de HR de la anumite companii. Sunt sigur că există companii private de HR care pot ajuta românii să-şi găsească angajatori. Un sfat important este ca cei interesaţi de un loc de muncă în SUA să înceapă de pe acum căutarea unui angajator", arată avocatul.
Trebuie ştiut că multe companii nu oferă sponsorizare pentru viza H-1B şi vor menţiona direct pe website acest lucru.
O soluţie creativă ar fi pentru cineva să obţină doar un internship pentru început şi să obţină o viză H-3 sau J-1. Astfel, angajatorul nu ar fi obligat să ofere un salariu minim şi ar avea posibilitatea să vadă calitatea muncii depuse. Apoi, dacă îi convine, atunci persoana ar putea să iniţieze procesul pentru obţinerea vizei H-1B. Odată aprobat, aplicantul apoi poate să se întoarcă în România şi să aplice pentru viza H-1B.
Românii se pot înscrie până la data de 3 noiembrie 2012 şi în programul Loteria Vizelor, prin completarea unui formular pe site-ul www.dvlottery.state.gov. Prin acest program, Departamentul de Stat american oferă posibilitatea ca 50.000 de străini să emigreze anual în SUA.
Vize de muncă pentru români în SUA
2011 – 411 români au obţinut viza H-1B
2010 - 415
2009 - 419