Ana Maria Mărgineanu, unul din trainerii cu cea mai mai mare experienţă în tehnicile de repigmentare şi fondatoarea MasterClass-urilor de Pigmentări Medicale din cadrul Start Academy, explică de ce există nevoia de instruire a tehnicienilor în pigmentarea areolei mamare. “Numărul femeilor care se confruntă cu probleme de ordin medical la nivelul sânilor a crescut alarmant, iar intervenţiile chirurgicale au devenit o procedura de rutină în spitalele din ţară. Astfel, creşterea cerinţei de pigmentare a areolei mamare s-a intensificat. Pentru a veni în ajutorul femeilor ce au trecut prin astfel de intervenţii din cauza cancerului la san, specialiştii Start Academy oferă în mod gratuit servicii de reconstrucţie prin repigmentare a aspectului areolei mamare, propunându-şi să aducă în acest mod un plus la capitolul aspect fizic şi încredere în propria persoană”, ne-a povestit Ana Maria Mărgineanu.
Cea mai bună soluție pentru a scăpa de cicatrice
Fiecare dintre noi ne dorim un ten impecabil, chiar și după ce am suferit o intervenție chirurgicală. Cicatricele care ne dădeau bătăi de cap până acum, astăzi pot si eliminate prin pigmentare. “În ceea ce privesc cicatricele, acestea pot fi camuflate prin colorarea atentă cu diferite nuanţe şi combinaţii de pigmenţi. Tehnicianul în micropigmentare poate reda în numai o singură şedinţă aspectul natural al pielii, în funcţie de suprafaţa afectată. Astfel, orice imperfecţiune va fi estompată pe o lungă perioada de timp”, mai explică Ana Maria Mărgineanu.
Efectele trecerii timpului nu ocolesc niciodată aspectul fizic. Dacă unii dintre noi îşi fac griji odată cu apariţia primelor riduri, alţii se confruntă cu o cădere masivă a părului. O procedura nouă ce vine în ajutorul acestor persoane, disponibilă acum şi în România, o reprezintă micropigmentarea scalpului. Astfel, prin introducerea de pigmenţi minerali în piele, revine în mare parte aspectul de foliculi de par natural.
Acest tip de procedură a luat amploare în România, iar cererea înregistrată pentru micropigmentarea scalpului este tot mai mare, atât în rândul femeilor, cât şi în rândul bărbaţilor.