Astmul afectează mai mult de 300 de milioane de oameni în toată lumea și este cea mai răspândită boală cronică printre copii.
Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie a afirmat pentru Realitatea TV că astmul apare cel mai fecvent la copii, tineri şi foarte rar după vârsta de 35 de ani.
Conform acestuia există mai multe tipuri de astm. Este vorba de astmul alergic, de care majoritatea oamenilor suferă, determinat de acarieni şi de expunerea la anumiţi factori, precum polenul, de astmul infecţios sau de cel profesional.
De asemenea, mai există anumite medicamente care pot determina apariţia aceste afecţiuni, cum este, de exemplu, aspirina.
"În general calupul mare de pacienţi vine din zona copiilor, tinerilor. Astmul apare mai rar mai vârsnici. Există, în plus, şi o formă mai ascunsă a astmului, în care el doar tuşeşte şi are impresia că este răcit", a mai spus Florin Mihălţan.
Nu este însă vorba de o răceală şi nici nu există simptomele normale ale gripei. Apar însă crize de sufocare, în special noaptea, iar tusea este urmată de expectoraţie.
"Daca nu este depistat din timp şi nici tratat, de obicei, se ajunge la urgenţă" a mai spus preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.
Testul pentru a diagnostica astmul este unul simplu. Acesta măsoară capacitatea pulmonară a fiecărui individ şi tot ceea ce au de făcut oamenii este să sufle într-un tub de cauciuc ataşat unui computer. Rezultatul este imprimat imediat şi medicul dă rezultatul pe loc.
Bucureştenii pot beneficia de testări gratuite pentru astm, în perioada 16 - 17 mai
„Astmul este o boală care poate fi ţinută sub control. Este important ca pacienţii să ştie că pot duce o viaţă normală dacă îşi iau tratamentul şi se feresc de factorii de risc“, a mai spus Florin Mihălţan.
Astmul este o boală cronică de plămâni, caracterizată prin probleme recurente de respiraţie şi prin simptome ca lipsa de aer, respiraţie şuierătoare, senzaţie de apăsare în piept şi tuse.
Afecţiunea se agravează în timp şi afectează oamenii în mod diferit - de aceea, este foarte important ca pacienţii să înveţe să ţină astmul sub control.
Boala nu poate fi vindecată, dar pacienţii pot duce o viaţă normală dacă respectă câteva reguli:
• iau medicamentele prescrise de doctor
• stau departe de factorii de risc (polen, animale de companie, fum, praf de casă, mirosuri puternice etc.)
• merg la medic de 2-3 ori pe an pentru control (chiar dacă se simt bine)
• învaţă care sunt semnele că astmul lor se agravează şi mai ales cum trebuie să reacţioneze