Aceste două persoane le-au spus colaboratorilor familiei septuplului campion mondial, între 1994 şi 2004, că sunt în posesia unor date pe care familia nu le doreşte expuse în presă.
Pentru a împiedica difuzarea acestor date pe "darknet", cei doi au cerut familiei milioane de euro, a precizat parchetul, fără a preciza despre ce date este vorba. Arestaţi de poliţie miercurea trecută în parcarea unui supermarket din Frankfurt, cei doi bărbaţi trimiseseră familiei Schumacher elemente care le-ar fi putut dovedi afirmaţiile.
În ziua arestării celor doi presupuşi şantajişti au fost percheziţionate în total opt locaţii: locuinţele lor principale, a doua locuinţă a tatălui şi locul de muncă din Konstanz, precum şi alte locaţii din Solingen. Mai multe suporturi informatice au fost confiscate şi sunt în prezent evaluate.
Pilotull german (55 de ani) a suferit un traumatism cranian grav în urma unui accident de schi în decembrie 2013, în staţiunea franceză Méribel, şi este în prezent tratat la domiciliu. După ce a petrecut şase luni în comă indusă, aproape nicio informaţie nu a fost publicată de atunci cu privire la starea sa de sănătate.
Tatăl şi fiul au fost aduşi în faţa instanţei din Wuppertal joi, pentru a fi încarceraţi. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la cinci ani de închisoare.