Ajuns la vârsta de 73 de ani, nea' Sandu este o legendă vie în București. Rețeta lui pentru mici nu a putut fi copiată de nimeni și sunt aproximativ 50 de ani de când acesta spune că își petrece timpul în fața grătarului.
„Acum vreo 47-48 de ani, vedeam tineri care lucrau în Obor cu mici cu astea și am zis măi nu se poate, trebuie să fac și eu așa ceva. Și am incercat cu mici și a mers foarte bine. O zi, două trei. Eu lucram la electro aparataj , eram bobinator aparate electrice și sâmbăta duminica mă pregăteam , ieșeam în Obor”, a spus vestitul bucătar în cadrul unui podcast.
„Îi făceam cu drag,aveam o plăcere diabolică ca să-i fac. Soția de multe ori spunea: parca zici ca sunt copiii tai , asa faci”, glumește Sandu Cocoșatu.
Iar preparatele sale au ajuns peste hotare:
„Aveam zile pe saptamana miercurea si vinerea cand trimiteam mici și-n Israel, făceam câte 600-700 de mici. Nu erau făcuți cum sunt aceștia, erau congelati...am trimis în Canada, Toronto, Manhattan care au plecat de la noi.
Mi s-au oferit bani mulți, să dau rețeta să faca. Si am spus - eu o dau. Da ca sa poata sa realizeze. Da nu o realizezi numai prin munca asta la mic, e si munca la gratar. Trebuie sa stii si timpul cat ai sa tii pe o parte sa rasucesti de trei ori . Cand lovesti cu paleta micul sa simti ca sare sa vezi ala e dansul micului si simti ca infloreste pe gratar”, ne dezvăluie Sandu secretele preparatelor sale.
În ceea ce privește lecțiile de viață, sandu ne spune că „Întotdeauna greutățile vin de la prieteni, nu de la oamenii cu care lucrezi”.
„.Am avut si greutati asa din partea unor persoane, dar intotdeauna mi-am vazut de treaba mea si nu le-am dat atentie.Cand au vazut ca aveam atata pasiune pentru ceea ce realizam au zis pe asta lasati-l în pace ca ce stie tot aia face”, a mai spus Sandu Cocosatu.
Micii de Obor, savurați de turiștii străini
Unul dintre cele mai vizitate locuri din București rămâne fără doar și poate faimoasa terasă Obor, unde se vând și se mănâncă la foc continuu cei mai buni mici. Și nu o spunem doar noi, românii, ci și străinii. Cunoscutul vlogger Mark Weins a ajuns și el în piața din București, unde a încercat preparatul iubit de toată România.
„Wow!
E incredibil!
Este un amestec de carne de porc și vită. Este incredibil de gras și suculent, dar în cel mai bun fel. Este gătit perfect, textura este cea care face diferența pentru mine” a spus cunoscutul vlogger.
De ce casa ta te îngrașă? 9 cauze nebănuite ale obiceiurilor tale alimentare, ascunse în locuință