Oraşul-concept a fost denumit Redwood Forest şi este unic prin felul său de a folosi ca sursă de inspiraţie copacii, scrie Futurism.
Oraşul poate adăposti până la 10.000 de oameni, care vor avea parte atât de confort, cât şi de siguranţă. Deşi aceste domuri nu par capabile să adăpostească un număr atât de mare sau să le furnizeze facilităţile adecvate, secretul constă în ceea ce se află sub ele, asemenea unui copac unde rădăcinile sunt cruciale supravieţuirii.
În subsol, fiecare dom se ramifică în „rădăcini”. Acest sistem de tuneluri conectează domurile şi oferă protecţie împotriva ameninţărilor de la suprafaţă. Acest proiect a fost ales atât din raţiuni simbolice, cât şi din raţiuni funcţionale.
„Pe Marte, oraşul nostru va imita o pădure, atât fizic, cât şi funcţional, utilizând resursele locale precum gheaţa şi apa, solul şi lumina solară pentru a susţine viaţa”, a precizat Valentina Sumini, conducătoarea proiectului. „Proiectarea unei păduri simbolizează şi potenţialul unei creşteri în exterior a naturii pe suprafaţa planetei. Fiecare habitat încorporează un sistem structural ramificat şi o membrană care îl acoperă, ancorat de tunelurile de dedesubt”, a adăugat aceasta.
Doctorandul George Lordos, care a fost responsabil pentru arhitectura sistemului, prezintă câteva detalii cu privire la modul în care Redwood Forest va utiliza resursele marţiene: „fiecare habitat va colecta energie de la Soare şi o va folosi pentru a procesa şi transporta apa prin copac şi fiecare copac este proiectat ca un mediu cu apă abundentă. Apa umple celulele din dom care oferă protecţie împotriva radiaţiilor şi alimentează cu apă habitatul. Panourile solare produc energie care vor crea din aceeaşi apă combustibil pe bază de hidrogen şi oxigen”.