Documentarul a fost difuzat la câteva zile după ce jurnaliștii G4Media au publicat integral proiectele de legi privind securitatea națională, care sporesc semnificativ puterile serviciilor secrete. Prin intermediului materialului prezentat de TVR, perioada anilor 80 a fost pusă într-o lumină pozitivă. Vocea narativă a pus sub semnul întrebării brutalitatea Securității din perioada respectivă și se întreba dacă nu cumva erau cazuri izolate. Singurele ”drepturi la replică” cu privire la faptele sistemului sunt niște fragmente de text care citează un cercetător CNSAS, dar care nu sunt redate audio, ci doar afișate câteva secunde pe fundal.
Materialul este structurat pe declarațiile a trei femei care au lucrat în Departamentul Securității. Interviurile sunt acordate sub anonimat, la cererea expresă a foștilor angajați ai Securității, scriu cei de la G4media. În emisiune nu sunt menționate crimele sau actele de tortură comise de Securitate asupra oamenilor care refuzau să colaboreze cu sistemul.
Un exemplu ar fi următorul moment în care una dintre cele trei femei spune că în meseria ei a colaborat ”cu oameni de bună credință”.
"Trebuie sa actionezi cu mult discernamant si cu multa atentie. Cu ajutorul oamenilor, desigur. Oameni de buna credinta cu care colaborai la un moment dat. fara sa fortezi nota, deci nu obliga nimeni pe nimeni, da, dar conta foarte mult discursul tau", povestește femeia.
Femeia mai spune că ”relațiile erau obligatoriu bune” cu oamenii chemați să colaboreze și că nu exista ”șantaj”:
"Omul respectiv putea să-ți spună, știți, nu sunt interesat de această colaborare, nu doresc. Și atunci nu poți face nimic împotriva voinței, nu? Unii doresc să se disculpe, doresc să arate că au fost forțați, că altfel nu făceau", mai spune aceasta.
O altă femeie povestește cum nu voia să audă de Securitate când tatăl său, cadru militar, i-a propus să intre în sistem, invocând prejudecăți pe care le avea despre activitatea structurii.
Umanizarea sistemului criminal al Securității continuă când femeia vorbește despre greutățile cu care se confruntau ofițerii, aceleași cu ale unui om normal, chiar dacă ei lucrau în sistem. Femeia s-a declarat uimită atunci când și-a dat seama că securiștii ”nu erau cei de care vorbea toată lumea” sau că nu este real ce se vorbea, că ”dacă ajungi la Securitate riști să ieși șifonat”.
"Bietul de el tot încerca să-mi sugereze că și acolo sunt oameni deosebiți, că sunt femei puține și femeile sunt respectate și, cu ghilimele de rigoare, răsfățate de colegii lor, fiind atât de puține. Mă așteptam să găsesc oameni încrâncenați, oameni răi, care să fie cât se poate de distanți, față de ceilalți și spre marea mea surpriză am găsit acolo un colectiv, niște oameni absolut minunați", a precizat cea de-a doua femeie.
Vocea narativă mai susține că ”Istoria recentă consemnează adesea comportamente brutale ale unor ofițeri de Securitate.” O întrebare însă persistă: Cât de generalizat era acest comportament în anii 80?" La aceste întrebări răspund femeile care susțin că ”nu-și amintesc ca nici măcar un coleg să fi tras o palmă”, și că ”se zvonea că avem beciuri, nici vorbă de așa ceva”.
Vocea narativă continuă spunând că ”regimul comunist din anii 80 a fost represiv într-o măsură discutabilă:
"Regimul comunist din anii 80 a fost represiv într-o măsură discutabilă comparativ cu deceniile anterioare. Mulți dintre noi se întreabă dacă cei angajați în serviciul sistemului se vedeau puși în fața unor dilmele etice, dacă sarcinile primite erau văzute drept excesive”.
Televiziunea Publică a ignorat complet raportul de condamnare a comunismului, care dedică un capitol consistent fostei Securitați, scrie G4media.
Raportul, document oficial însușit de Statul român, a fost întocmit de mai mulți istorici și specialiși și a fost votat în Parlament în decembrie 2006.
