Ioan Niculae, patronul unui grup de companii din agricultură, susține că OMV a preferat să desființeze combinatul chimic Doljchim, decât să îl dea unui investitor român. El ar fi negociat îndelung cu austriecii cumpărarea combinatului, se ajunse la un acord, dar pe ultima sută de metri OMV s-a răzgândit și a preferat să-l vândă la fier vechi, deși omul de afaceri spune că oferise triplu pentru preluare.
„Au negociat cu mine un an de zile vânzarea Doljchim Craiova. Am bătut palma, la insistențele lor, pe suma pe care au vrut ei să o obțină. Asta era joi. Miercurea viitoarea trebuia să ne întâlnim, cu toți avocații, să semnăm contractele, și marți, cu o zi înainte, m-a anunțat fostul lor director general de atunci, că ar fi bine să ne vedem câteva minute. (...) A spus că îi e rușine, că e o treabă total neprofesionistă, dar a primit dispoziție de la Viena să nu îmi mai vândă mie fabrica, și să o dea la fier vechi. (...) În negocierile pe care le-am avut, au fost foarte duri în legătură cu preluarea tuturor obligațiilor de mediu și de personal, cu care noi am fost de acord, în scris. (...) La o săptămână după ce au încheiat brusc tratativele cu noi, l-au vândut pe nimic unei firme din Călărași, la fier vechi, cu obligația ca în șase luni de zile să dispară. (...) Mai mult, au dat scris instrucțiuni directorului general pe Doljchim de atunci, ca niciun obiect, niciun utilaj mecanic, nicio piesă de schimb, să nu fie vândută ca atare, ci să fie tăiată. Au tăiat cu flexul inclusiv rotorii de la toate compresoarele din fabrică. Atât de mult ne iubesc investitorii din Austria încât nici măcar ca fier vechi nu ne-au lăsat să cumpărăm ceva de la ei. (...) Problema lor nu au fost banii, pentru că făcuseră oricum mulți bani cu el. Când eu vindeam ureea cu 240-250 de dolari, ei o decontau pe Linz cu 150-140. Deci au fost sute de milioane scoase prin Doljchim, nu i-a întrebat nimeni niciodată nimic.”
a spus Ioan Niculae, investitorul român care a vrut să cumpere combinatul chimic Doljchim.