Mai mult, se pare că acest element este invizibil din cauza materiei necunoscute din care este format. În consecință, nici măcar telescoapele nu îl pot detecta.
„Este un glonț dens făcut din ceva”, a zis cercetătoarea Ana Bonaca, de la Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics, care a descoperit dovezi că acest obiect există.
Însă, cercetătorii sunt convinși că acest obiect misterios este responsabil pentru găurile apărute în cel mai lung flux stelar din Calea Lactee, GD-1.
„Fluxurile stelare sunt practic rânduri de stele care se mișcă împreună prin galaxii. Stelele din GD-1 sunt rămășițele unei grămezi sferice de stele care a intrat în Calea Lactee în urmă cu foarte mult timp”, explică cercetătorii.
Explicația specialiștilor pentru găurile misterioase din galaxia noastră
Se pare că GD-1 mai are o gaură în plus. Această a doua gaură are marginile neregulate, de parcă ceva uriaș a pătruns prin ea nu cu mult timp în urmă, un obiect a căruit gravitație enormă a deranjat și stelele din jur.
„Nu putem identifica obiectul de impact cu niciun obiect luminos pe care l-am observat”, a zis Bonaca. „Este cu mult mai masiv decât o stea… Ceva de un milion de ori mai mare față de masa soarelui. Și nu sunt stele cu acea masă. Putem exclude asta. Și dacă era o gaură neagră, ar putea fi o gaură neagră supermasivă de genul celei pe care o avem în centrul propriei noastre galaxii”.
De asemenea, Bonaca ia în calcul și posibiliatea existenței a două găuri negre supermasive în galaxia noastră. Însă, momentan nu a descoperit nicio dovadă în acest sens, cum ar fi pâlpâiri sau radiații.