Din 4 în 4 ani, mai asezăm pe hârtie înca o reformă. Pe hârtie, pentru că în realitate România este la coada Europei în ceea ce privește sistemul de sănătate. An de an, rapoarte peste rapoarte ne arată starea jalnică în care se află spitalele din România. O analiză recentă publicată de The Economist a scos la iveală neajunsurile din sistemul românesc de sănătate. Corupția, întârzierea investițiilor și lipsa de personal sunt doar câteva dintre problemele care au poziționat țara noastră în coada clasamentului european, în domeniul sănătății. Problemele sunt cunoscute de noi toți, fiecare guvern de după Revoluție a promis reforme, dar totul a rămas la stadiul de promisiuni.
Ani de-a rândul, România s-a confruntat cu exodul medicilor. Fenomenul a scăzut în intensitate în ultima perioadă, dar lipsa specialiștilor din multe domenii încă există. Asta deși salariul personalului medical s-a dublat în ultimii cinci ani. Medicii bine pregătiți aleg, adesea, să părăsească țara și să lucreze în străinătate, în condiții mai bune și pe salarii mai mari.
De la aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007, între 15.000 și 20.000 de medici și-au găsit un loc de muncă în altă țară. O treime din posturile disponibile, în special în zona rurală, sunt vacante, arătau cifrele din 2019.
Iar cei care au de suferit sunt, în final, pacienții. Să fii pacient în România înseamnă, în unele cazuri, să-ți semnezi sentința la moarte. Sună extrem de dur, dar este realitatea crudă din spitalele românești, mai ales dacă ne uităm la tragediile din ultimele luni. Pe lângă lipsa de personal medical, dotări corespunzătoare, condiții decente în saloane, bolnavii sunt nevoiți să aștepte, uneori în zadar, tratamentul care le-ar putea salva viața.
Pacienții stau în saloane murdare, cu mobilier vechi, unele chiar pline de gândaci, băile sunt insalubre, iar pereții nevăruiți. În timp ce alții sunt lăsați să aștepte ore în șir agonizând pe jos fără să fie băgați în seamă de personalul medical.
Dintre cele 500 de spitale din România, 300 sunt de stat, toate construite după norme vechi, care nu mai corespund. Timp de 30 de ani, statul, guvernele, consiliile judeţene au investit mai bine de 1 miliard de euro în renovarea spitalelor vechi, în loc să fie construite altele noi. Din această cauză, în spitalele românești au avut loc și multe tragedii care puteau fi evitate. Ne aducem aminte de incendiul de la Maternitatea Giulești, unde șase bebeluși au murit din cauza unei improvizații sau de incendiul de la Spitalul din Piatra Neamț, unde și-au pierdut viața zece pacienți. Încă nu se știe de la ce a pornit incendiul, dar, fără îndoială, flăcările au fost amplificate de instalațiile de oxigen existente în salonul de Terapie Intensivă. Aparatura din secția ATI de la Piatra Neamț era relativ nouă, dar sunt semne de întrebare cu privire la instalația electrică a spitalului. Nu e clar dacă fusese adaptată corespunzător pentru un consum crescut de curent și nici dacă aparatele fuseseră calibrate corespunzător. Spitalul avea autorizaţie de securitate la incendiu obţinută la momentul construirii, adică înainte de 1990, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. Doar două etaje superioare, nu și cel unde a izbucnit incendiul, fuseseră autorizate de ISU.
Situația se repetă în multe alte unități medicale din țară. Sunt județe în care nici măcar un spital nu are autorizație de securitate la incendiu. Autoritățile merg, fac controale și dau amenzi. Pericolul rămâne.
În această perioadă, când secțiile ATI sunt supraîncărcate, iar consumul de oxigen este extrem de mare, probleme grave ar putea apărea oriunde. O singură scânteie este suficientă pentru a provoca un dezastru. Ceea ce s-a întâmplat din nou. La trei luni de la tragedia din Piatra Neamț, un nou incendiu a avut loc la unul dintre cele mai mari spitale Covid, Institutul „Matei Balș” din Capitală.
Cauzele acestor incendii sunt diferite, dar nu trebuie să ignorăm o evidență clară- spitalele sunt vechi, iar anumite circuite electrice, cele de livrare a gazelor și circuite medicale sunt învechite. Ba mai mult, în plină criză sanitară provocată de pandemia de coronavirus, în ultima perioadă s-a pus accentul pe creșterea capacității spitalelor fără să se țină seama și de capacitatea infrastructurii de a putea gestiona toată această creștere, în special în secțiile de Terapie Intensivă.
