Uzina a fost înființată în timpul regimului comunist, pentru ca agricultura să fie mecanizată, iar datoriile către Uniunea Sovietică, să se poată plăti în cantități mari de cereale. În 1946 o veche fabrică de avioane de la Brașov a fost transformată într-o uzină de tractoare. Ideea s-a dovedit a fi un real succes. După câțiva ani a început exportul tractorului românesc care ajunsese, în anii ’70, în Brazilia, China, Canada, India, Italia, Turcia sau Egipt, potrivit celor de la Gândul. Peste 20.000 de angajați lucrau aici în acele vremuri prospere. Cu 3 ani înainte de Revoluție, uzina din Brașov înregistra o cifră impresionantă a vânzărilor în străinătate: 500 de milioane de dolari. Cu acești bani s-a achitat o bună parte din datoria externă a României.
Totuși în anii ’90 a început declinul. Un prim șoc comercial a venit din Iran, acolo unde uzina din Brașov exporta 40% din producția sa de tractoare. Supărați că Ceaușescu, un apropiat al regimului islamic de la Teheran, fusese executat, autoritățile din Iran au sistat orice schimb comercial. Uzina a pierdut rapid și competiția tehnologică. Anii ’90 aduceau un prim val al automatizării, iar tractorul românesc nu mai avea șanse să concureze cu fabricile din occident. Uzina acumula datorii uriașe, iar în doar câțiva ani, producția s-a prăbușit.
Deși Guvernele de după 90 au pompat sute de milioane de euro pentru repunerea pe picioare a uzinei, totul a fost în zadar. Decidenții politici au hotărât să o privatizeze. Însă nicio companie străină nu s-a încumetat să investească aici din cauza utilajelor depășite și a datoriilor imense către stat. Dumitru Costin, liderul blocului național sindical, a vrut să oprească concedierea angajaților și a asistat la refuzul autorităților române de a salva uzina. Un prim episod a avut loc în anul 2000.
Mai mult, iranienii au cerut ca românii să pună pe picioare o fabrică cu linii de asamblare de tractoare în țara lor.
Însă nimeni din conducerea României de la acea vreme nu a fost interesat să finalizeze acestă înțelegere, a spus Dumitru Costin. Directorul general de la Tractorul Brașov a spus că cel mult se mai puteau produce 1.000 de tractoare.
În anul 2000, 8.000 din cei 10.000 de angajați au fost trimiși în șomaj. Ulterior, uzina a fost spartă în șase companii mai mici, mai notează jurnaliștii de la Gândul. În 2007, terenul uzinei, halele și parcul plin cu tractoare și piese de schimb, au fost vândute pentru suma de 80 de milioane de euro. Noul proprietar, o companie deținută de un fond britanic de investiții, a cumpărat terenul și a construit pe el un mall, câteva clădiri de birouri și ansambluri rezidențiale.