Ministrul Apărării Naționale Mihnea Motoc din guvernul tehnocrat a emis, în 2016, o Notă de Fundamentare prin care anunța că vrea să cumpere patru corvete direct de la compania olandeză Damen Schelde Naval Shipbuilding. Suma pusă la bătaie de statul român era de 1,6 miliarde de euro.
Premierul Dacian Cioloș a emis o Hotărâre de Guvern care legifera achiziția navelor de la Damen, neavând aprobarea Comisiilor de Apărare, respectiv a Parlamentului României, așa cum spune legea în cazurile în care suma depășește 100 de milioane de euro.
Dragnea a anulat contractual cu Damen. Cioloș și Motoc, dosare clasate
În primăvara anului 2017, premierul Sorin Grindeanu, la solicitarea liderului PSD de atunci, Liviu Dragnea, a decis anularea hotărârii prin care s-a atribuit contractul companiei olandeze Damen.
Acesta a semnalat faptul că procedura de achiziție nu îndeplinea condițiile legale, fapt care a dus la declanșarea unei anchete penale.
„Acolo este o problemă serioasă. (...) În situaţia respectivă acea hotărâre de guvern nu putea fi adoptată fără să existe aprobarea Parlamentului. Ceea ce cred eu că va face Guvernul - şi trebuie să facă - să abroge acea hotărâre de guvern şi să reia procedura legală care înseamnă eventual memorandum în Guvern, solicitarea de la Parlament pentru aprobare după care să purceadă la hotărârea de guvern care să aibă un rezultat sau altul", afirma la vremea respective Dragnea.
În urma anchetei, Parchetul General a ajuns la concluzia că, într-adevăr, procedura n-a fost respectată, însă a clasat dosarul în care erau cercetați Cioloș și Motoc.
Intră în scenă francezii de la Naval Group
În noiembrie 2018, licitația internațională desfășurată de statul român a atras în competiție companii din Italia, Franța, Turcia și Germania și, din nou, Olanda, deoarece și Damen a participat. Turcia și Germania s-au retras însă.
Contractul a fost câștigat de gigantul francez Naval Group, în asociere cu Şantierul Naval Constanţa. Navele de război, model Gowind 2500, se vor învârti după soare, promit francezii, având în plan dotări de ultimă generație precum radare, heliport, aerodrom, lansator vertical de rachete și scut antisubmarin.
Naval Group și-a asumat ca pe lângă construirea a patru corvete destinate Forțelor Navale Române se va ocupa și de modernizarea celor două fregate românești, Regina Maria și Regele Ferdinand.
Ministrul Apărării Gabriel Leș a dat vestea cu o întârziere de jumătate de an, în vara lui 2019, și cu foarte mari emoții - două semnale roșii trecute cu vederea de mulți, la acel moment.
„Conform acestei informări, oferta câștigătoare a fost declarată cea depusă de asocierea dintre Naval Group și Șantierul naval Constanța. Suntem stat riveran la Marea Neagră, înțelegem cu adevărat foarte bine mutațiile care s-au produs în mediul de securitate, de aceea cred că este esențial să asigurăm tuturor categoriilor de forțe ale armatei noastre tehnica necesară îndeplinirii misiunilor pe perioada de livrare.”, anunța ministrul Apărării de la acea vreme.
Câștigătorii nu iau întotdeauna totul
Francezii de la Naval Group s-au luptat cu alte două companii mamut în cursa pentru banul românesc, cu Fincantieri din Italia și cu Damen din Olanda.
Și niciuna dintre acestea nu a acceptat înfrângerea.
Constructorul de nave Fincantieri a depus o plângere către Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, plângere la care a renunțat ulterior, iar olandezii de la Damen au depus și ei cu o contestație.
Compania Damen a sesizat Tribunalul Bucureşti pentru nereguli care ar fi afectat rezultatul programului de înzestrare „Corvetă multifuncţională“, anunţau reprezentanţii săi.
Un foc de paie, deoarece olandezii au pierdut procesele, însă tergiversarea a continuat. Chiar de către MApN.
Ludovic Orban, în mandatul său de prim ministru a cerut răspicat semnarea contractului și începerea derulării sale, acuzând Damen de hărțuire. Orban a avut și o întâlnire oficială cu omologul său din Franța, în care a discutat această situație.
„Mi se pare o hărţuire greu de acceptat. Procesul principal - contestarea adjudecării licitaţiei - a fost respins prin hotărâre definitivă. Din punctul meu de vedere pot începe negocierile finale în vederea semnării contractului de construcţie, a afirmat fostul premier.
În ciuda estimărilor optimiste, contractul n-a fost semnat nici până în ziua de azi, la 4 ani de la finalizarea licitației. Cu atât mai mult cu cât timp de 30 de ani nu s-a realizat nicio investiție în această ramură, deși România este membră NATO de 17 ani. În decembrie 2020, ministrul Apărării Nicolae Ciucă vorbea despre acest subiect cu aceeași emoție ca a predecesorului său, Gabriel Leș.
Negocieri, tergiversări și nemiloasa birocrație românească
Conform jurnaliștilor de la Newsweek, reprezentanții companiei câștigătoare s-au deplasat din Franța în România luna trecută, pentru a discuta cu reprezentanții Ministerului Apărării semnarea contractului și demararea lucrărilor.
Naval Group trebuia să livreze o primă corvetă la maxim 3 ani de la semnarea contractului, ceea ce înseamnă că până acum ar fi fost gata dacă nu s-ar fi pus piedici.
În plus, pentru a construi aceste nave, francezii trebuie să demareze modernizarea Șantierului Naval Constanța în primă fază, condiția statului fiind ca ele să fie executate pe teritoriul țării noastre.
Pentru că lucrările sunt de mare amploare, forța de muncă va trebui adusă chiar și din afara țării.
Toate aceste aspecte, dar și altele, trebuiau discutate la ședința convocată de Naval Group, însă MApN i-a lăsat pe delegați cu ochii în soare, contramandând, scrie Newsweek.
Nicolae Ciucă l-a desemnat pe colonelul Robert Popa să negocieze clauzele contractuale, dar acesta nu dorește să mai respecte procedura inițială, anunță jurnaliștii de la publicația menționată. Mai mult, întârzierea semnării contractului a deschis o portiță pentru deturnarea licitației inițiale. Olandezii de la Damen și-au reînnoit oferta depusă la licitație și au pus-o la dispoziția statului român în cazul în care negocierile dintre MApN și grupul francez vor eșua.
De asemenea, deși procesele s-au terminat, un complet de 9 judecători a sesizat CCR semnalând nereguli în privința încheierii acestor dosare. Dacă CCR va accepta să reia judecata, Damen poate contesta din nou licitația.
Compania Damen nu este străină de banul românesc.
Olandezii au intrat ca acționari minoritari, în urmă cu câțiva ani, în Șantierul Naval 2 Mai SA, unde acționar majoritar este statul român. Damen are în plan concedierea colectivă a 228 de salariați, titrează publicația profit.ro, chiar acum, la 1 iulie. Nu e prima situație de acest fel.
În primăvara lui 2020, la șefia companiei Damen Shipyards a fost numit generalul Gheorghe Savu - fostul șef al Direcției Generale de Informații a Armatei, serviciul secret al MApN.
Printre primele măsuri luate sub conducerea generalului Savu a fost concedierea a 870 de angajați din șantierele navale Damen Galați și Mangalia, scrie profit.ro.
Prezența generalului în fruntea Damen, coroborată cu tergiversarea semnării contractului de către MApN ar fi trebuit să ridice multe semne de întrebare. Dar lupta pentru cei 1,6 miliarde de euro se dă mai ceva ca într-un război. Iar Damen nu-l are alături doar pe fostul șef al serviciului secret al armatei.
Compania olandeză Damen a lansat la apă, în februarie 2020, prima corvetă militară construită în România pentru armata Pakistanului, iar la ceremonie a participat, în uniformă de general și în calitate de invitat special, fostul adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea.