Lotul 5 din autostrada Comarnic-Braşov, respectiv sector Râşnov – Cristian şi drum de legătură, lungime 6,3 km (autostrada) + 3.7 km (drum naţional la 4 benzi cu separator median) va fi realizat de o asociere între firmele Alpenside (offshore cipriot, cu acționari necunoscuți) și Specialist Consulting SRL.
”În 24 de luni va fi finalizat proiectul, deci în acest mandat personal. Vor fi șase luni de proiectare și 18 luni de execuție. Vreau de pe acum să atrag atenția constructorului așa cum am făcut-o și până acum. Nu mai tolerăm extensii de timp și scuze diferite. Nu mai acceptăm dispute, vrem lucrări de calitate. De astăzi aveți 24 de luni!”, le-a transmis Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor, constructorilor.