Cu palma întinsă la propriu după mită, cu gesturi anume și cu expresii specifice precum „să dai și tu de-o coffee, ceva” – iată cum pretindeau bani la controalele din vama Albița vameșii Emil Bordeianu și Eugen Sălăvăstru, ambii vizați de ancheta amplă privind corupția din vămi.
O arată rechizitoriul întocmit de procurorii DNA, ieșit recent la iveală, în presa ieșeană. Emil Bordeianu, de pildă, era, spun anchetatorii, mai lacom și, ca să închidă ochii la bagajele celor care treceau vama, nu o făcea fără măcar una de 50 de euro, semn că se menținea în continuare un ins pretențios, așa cum s-a dovedit și atunci când s-a dus să dea examen pentru a ajunge șeful vămii Albița, nu doar un slujbaș de rând.
Noroc de faptul că a picat cu cea mai slabă notă, și anume 1.28, că, dacă acum l-ar fi vizat ancheta procurorilor din postura de șeful vămii, ar fi fost mai mare rușinea pentru cel mai important punct de trecere a frontierei de pe granița de est a Uniunii Europene.
„În timpul discuțiilor, BORDEIANU EMIL i-a spus colaboratorului «să facă ceva să fie bine», modalitate în care a pretins indirect o sumă de bani, dându-i de înțeles că, pentru a putea trece vama cu întreaga cantitate de alcool și țigări, trebuie să-i dea o sumă de bani. Colaboratorul a vrut să-i lase acestuia suma de 50 de euro (o bancnotă) într-o geantă din portbagaj, dar inculpatul BORDEIANU EMIL i-a spus să-i dea banii în mână”, se arată în rechizitoriu, scrie ziarul Vremea Nouă.