Întrbat dacă ajută să porți mască, Kim Woo-Jiu, de la Spitalul Universitar Guro din Seul, a răspuns: ”Sigur că da. Altfel de ce le-ar mai purta doctorii în spitale? (...) Măştile şi-au dovedit utilitatea în prevenirea infecţiilor. Uitaţi-vă la China, Hong Kong, Japonia şi Coreea. În ţările din Asia, oamenii poartă mască. Dar dacă vă uitaţi la multe dintre ţările europene şi la SUA, virusul se răspândeşte rapid. Unul dintre motivele pentru care Coreea are o rată relativ mică de infecţii este că lumea poartă mască şi se spală frecvent pe mâini”.
”Am menţionat ochii, nasul şi gura pentru că în ele sunt membrane mucoase, în pleoape, în interiorul nasului, în gură. Virusul nu poate intra în piele, dar mucoasele au un receptor care se numeşte ACE2. Virusul trebuie să se lipească de aceşti receptori, pe care nu îi avem şi în piele. Pielea noastră acţionează ca o barieră. Virusul nu poate intra nici prin urechi.
În Occident, în Europa şi în SUA, nu prea vezi oameni purtând mască. Mi se pare straniu. În Statele Unite, şeful sistemului sanitar public le-a spus oamenilor că nu este nevoie să poarte mască. OMS a recomandat acelaşi lucru. Dar eu nu sunt de acord. Mesajul acesta trebuie pus în context. Cred că scopul a fost împiedice ca publicul să facă stocuri de măşti şi asta pentru că personalul medical are mai multă nevoie de ele. Dacă personalul medical nu mai are măşti, nu mai poate trata pacienţii. Cu alte cuvinte, pentru că sunt puţine măşti în SUA, personalul medical trebuie să aibă prioritate”, a explicat specialistul.