Cercetătorii le mai dau o veste proastă femeilor. Cele care devin mame îmbătrânesc mai repede, pentru că nașterea accelerează ritmul de îmbătrânire, mai exact cu 11 ani.
Această a fost concluzia unui studiu realizat și publicat de Universitatea George Mason din Virginia, Statele Unite. Cercetarea a fost realizată pe un eșantion de 2000 de femei din America, cu vârstă cuprinsă între 20 și 44 de ani. Oamenii de știință au descoperit modificări la nivelul celular, femeile cu copii având 11 ani în plus față de vârstă biologică. Acestea au legătură cu telomerele (elemente ale ADN-ului care se găsesc la capetele cromozomilor), protejându-i de leziuni.
După ce au fost analizate mostrele de sânge s-a observat că mamele prezintă telomere mai scurte cu 4,2 % decât cele care nu au copii.
Se pare că, de fiecare dată când celulele se regenerează, telomerele devin mai scurte, echivalentul îmbătrânirii biologice.
"Am descoperit că femeile cu cinci sau mai mulți copii prezintă celule mult mai scurte decât cele fără copii și relativ mai scurte decât cele cu un număr mai mic de copii", a explicat Anna Pollack, unul dintre membrii echipei de cercetători.