"Independenzia", a scandat mulțimea după ce a cerut eliberarea lui Jordi Cuixart și Jordi Sanchez, liderii Adunării Naționale Catalane (ANC) și, respectiv, Omnium Cultural, principalele două asociații separatiste, inculpați pentru revoltă împotriva autorităților.
La un moment dat, mulțimea păstrat un minut de tăcere când s-a putut auzi și soneria unui telefon mobil.
În fața manifestanților înarmați cu lumânări și pancarte cerând eliberarea "prizonierilor politici", a fost citit un manifest în care s-a afirmat că, ordonând aceste arestări, "statul spaniol a depășit o linie roșie" și a "comis o gravă eroare".
Arestările reprezintă ultimele evoluții în criza care îi opune pe separatiștii la putere în Catalonia, regiune unde trăiesc 16% dintre spanioli, instituțiilor spaniole, primii amenințând cu declararea unilaterală a independenței, potrivit Agerpres.
Deși societatea catalană este divizată în două părți aproximativ egale în privința independenței, ei consideră că referendumul interzis de la 1 octombrie le-a legitimat cauza, consultare populară pe care susțin că au câștigat-o cu 90% din voturi și 43% participare la urne.
Minute of silence in Barcelona in solidarity with political prisoners. #LlibertatJordis pic.twitter.com/5qgBZRJUUg Catalan Republic
— Llibertat.cat (@Llibertatcat) 17 octombrie 2017