Ministrul a anunțat, marți seară, că pe cele mai multe „linii de investiție”, partea română s-a înțeles cu reprezentanții Comisiei: „Sunt sute de linii de investiție în PNRR, pe cele mai multe ne-am înțeles cu Comisia, am agreat. Pe altele, importante, e drept, sunt diferențe de viziune. Pe celebrul caz al irigațiilor, Ministerul Agriculturii susține că respectă acest principiu, Comisia Europeană spune că ce vreți voi să modernizați ca sistem este un sistem care consumă prea multă apă și nu mai respectă această politică de a combate deșertificarea”.
Negocierile cu Comisia Europeană pe tema PNRR „nu înseamnă că cineva a greșit” ci doar fapul că există o dezbatere purtată de „doi parteneri egali și maturi. Este un proces normal de negociere, doar că acum este o vizibilitate publică uriașă pe acest proiect, este o cantitate enormă de muncă și îi mulțumesc președintelui Iohannis că a subliniat contribuția echipei pe care o conduc în toată această perioadă”, spune Cristian Ghinea.
Săptămâna viitoare, după sărbătorile pascale, premierul alături de ministrul Investițiilor vor merge la Bruxelles pentru discuții asupra capitolelor din PNRR.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a explicat de ce sunt renegociate anumite capitole din PNRR, dând drept exemplu capitolul irigațiilor.
„Două țări au propus astă-toamnă irigații în planurile lor de reziliență și acum nu le-au mai propus în versiunile care sunt pe masă în momentul acesta – asta înseamnă că le-a respins Comisia sau nu? Ceea ce este un proces normal de negociere este prezentat în România ca fiind un eșec, un Doamne, ferește! De altfel, aduceți-vă aminte că eu am propus să mergem cu o alocare mai mare în aceste componente, de 41 de miliarde de euro, pentru ca în final să revenim la alocarea oficială a României de 29 de miliarde. Asta înseamnă, logic, că ne-am asumat de la bun început că vom propune anumite proiecte la care vom renunța ulterior. Cum altfel să facem scăderea de la 41 de miliarde, la 29?
Noi suntem într-o paradigmă din asta în care Guvernul României se duce la Bruxelles așa cu căciula în mână, ca școlarul la examen, și îi dă Comisia peste degete. Nu mai suntem acolo!”, a spus Cristian Ghinea, marți seară, la B1 TV.
„Suntem o țară membră a Uniunii Europene, o forță în Uniunea Europeană și eu sunt genul de demnitar român care mă duc să negociez, nu să dau examen la Bruxelles. Haideți să ieșim din paradigma de dat examen. Suntem într-o paradigmă în care asumat ne ducem și negociem matur cu partenerii de la Comisia Europeană, și în cazul acesta noi am luat decizia de a pune mai multe oferte pe masă să discutăm. Este un proces foarte greu”, a mai explicat ministrul Investițiilor.
Opoziția, prin președintele PSD, Marcel Ciolacu, a acuzat guvernanții și pe președintele Iohannis că nu sunt în stare să trimită la Bruxelles „un plan coerent”
În plus, ministrul Cristian Ghinea a amintit și de noul principiul „Do Not Significant Harm (DNSH”), adăugat de Comisia Europeană la începutul anului sub formă de condiție legată de protecția mediului pentru banii primiți pe proiectele din PNRR: „Este un principiu nou adoptat de Comisia Europeană, prin acest regulament. Nimeni nu l-a mai aplicat până acum. Am făcut patru traininguri cu colegii din ministerele de linie, împreună cu Comisia Europeană, ca să facem această analiză de mediu”, a mai spus Ghinea.