Totul a început când doi bărbați s-au luat la ceartă cu alți doi angajați ai târgului organizat în parcea unui centru comercial din Suceava. Nu se știe de la ce a izbucnit conflictul.
În scurt timp însă, ceartaa degenerat într-o bătaie în toată regula, iar unul dintre cei patru a încercat să fugă. A fost prins din urmă, moment în care a scos un cuțit și a început să lovească la întâmplare.
Un alt bărbat implicat a scăpat doar cu o rană la mână, în timp ce altul nu a fost ucis.
Unul dintre oameni a fost înjunghiat în abdomen, iar medicii ajunși la fața locului i-au oferit primul ajutor și l-au transportat de urgență la spital.
Din păcate însă, tânărul, în vârstă de 37 de ani, s-a stins din viață pe patul de spital. Polițiștii l-au reținut deja pe agresor, un tânăr în vârstă de 26 de ani, și au deschis un dosar penal pentru omor.