"Dacă ar fi samurai, Dragnea ar fi trebuit să-şi facă sepuku, dar acesta era un gest de onoare, deci nu putem vorbi de aşa ceva la Dragnea şi ai lui. În rest, acest delir verbal si ilogic în favoarea lui Dragnea, văzut la Codrin Ştefnescu, nici nu mai merită comentat," a declarat consultantul.
Dragnea e lovit cu leuca, voia să-şi anunţe candidatura la preşedinţie dacă trecerea referendumul
Cozmin Guşă a demontat şi teoria potrivit căreia eşecul de la referemdum s-ar datora unui boicot generalizat din exteriorul taberei susţinătorilor, sugerând că tocmai asociererea lui Dragnea cu demersul a cauzat eşecul.
"Românii nu-l mai vor pe Dragnea, teoria boicotului este o găselşniţă inventată de grupul de la Scorvişte pentru a scuza în faţa propriului electora înfrângerea usturătoare. Am informaţii că în teritoriul lideri PSD nu au mai vrut să se mobilizeze, deşi ar fi votat DA, din cauza faptului că demersul a fost asumat de Dragnea. Pe de altă parte, baronii locali sunt eficienţi atunci când pot arunca în joc o mită electorală, în scopul obţinerii unor avantaje. Acum, neavând o astfel de miiză, armata PSD n-a mai funcţionat."
Vorbind despre "dispariţía" lui Liviu Dragnea din spaţiul public, inclusiv prin delegarea funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor către Florin Iordache, Cozmin Guşă este de părere că asta arată degingolanda care s-a instalat în grupul restrâns al susţinătorilor liderului PSD.
"Marii gânditori de la Scroviştea i-au pregatit lui Dragnea următorul scenariu: trecând referendumul, ar fi trebui să apară la TV duminică seară, în faţa naţiunii şi să-şi anunţe candidatura la preşedinţie. Retragarea lui laşă la Scroviştea ne arată că nici nu mai poate să lupte, nu mai poate nici să vină în faţa opiniei publice.
Dintr-o mare victorie pe care voia să şi-o asume, în numele Bisericii Ortodoxe şi al creştinilor, că pe el l-ar fi votat toţi cei care au venit la referendum, totul s-a dat peste cap (...) şi a căzut din lac în puţ, acum a ajuns să fugă chiar şi de proprii membri de partid, de opinia publică, este clar că ordinul de unitate în grupul restrâns PSDragnea este FUGIŢI!," a mai afirmat Cozmin Guşă, în direct la Realitatea TV.
Corul "Omagiu lui Liviu Dragnea" a devenit regula de bază în PSD
În ciuda tuturor semnelor externe, grupul din jurul lui Liviu Dragnea pare să nu mai aibă alt scop decât apărarea liderului. "Am văzut tot corul de lăudatori ai lui Dragnea, plătiţi cu bani multi, pentru ca aceste televiziuni prietene să militeze pentru referendum şi să le aducă aminte că la baza acestui demers se află conducătorul iubit şi sfătuitorii săi," a comentat consultantul politic.
"În schimbul banilor, ei trebuiau să-l laude pe Dragnea şi să critice opoziţia din partid şi pe cei care au semnat scrisoarea. Aceşti semnatari ai scrisorii ar fi trebuit maziliţi în partid. Această săptămâna trebuia să fie săptămâna cuţitelor lungi, la finalul căreia liderii critici să fie invalidaţi."