începând cu jumătatea lunii septembrie, Romtelecom şi COSMOTE România vor comunica sub acelaşi brand: Telekom Romania, în timp ce denumirile legale vor fi Telekom Romania Communications S.A. (în loc de Romtelecom S.A.), respectiv Telekom Romania Mobile Communications S.A. (în loc de Cosmote Romanian Mobile Telecommunications S.A).
"În acest moment, unul din doi români folosesc serviciile noastre fixe sau mobile. Împreună, suntem o mare comunitate, conectată prin tehnologie şi experienţe împărtăşite. Asta ne onorează şi, în acelaşi timp, ne dă o mare responsabilitate: să livrăm o experienţă "T" completă, asta însemnând tehnlogie competitivă, servicii inovative şi o filosofie de brand reînnoită. Foarte multă energie, pasiune şi profesionalism sunt investite în acest proces complex de rebranding, cu numeroase proiecte şi echipe din cele două companii care lucrează împreună, sincronizat" a declarat Nikolai Beckers, CEO Romtelecom şi COSMOTE România.
Pentru a implementa schimbările implicate de noul brand comun Telekom Romania, peste 2.000 de oameni lucrează la peste 100 de proiecte complexe de marketing, vânzări, IT, resurse umane sau din domeniul imobiliar.