UPDATE. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, printr-un consilier, că este ''oripilat'' de ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Universităţii, unde un grup de 10-15 tineri au scris mesaje rasiste la adresa romilor pe un cort în care aveau loc manifestări ocazionate de ziua acestei etnii, scrie Mediafax.ro.
''Am vorbit azi dimineaţă şi cu domnul preşedinte, care s-a arătat oripilat de ceea ce s-a întâmplat aici", a declarat consilierul prezidenţial Laurenţiu Ştefan, în timpul conferinţei de presă care a fost convocată de reprezentanţii Guvernului lângă cortul vandalizat.
La rândul său, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a subliniat că regretă faptul că trebuie să vorbească din faţa unui cort pe care scrie ''moarte ţiganilor''.
''Toate strategiile nu fac doi bani dacă fiecare dintre noi nu face un efort. Eu cred, ca persoană, nu ca ministru, că exact cum învăţăm morala atunci când suntem copii, aşa trebuie să învăţăm că suntem toţi egali şi că rasismul e un lucru rău. Trebuie să le spunem asta copiilor din şcoli, din grădiniţă, nu din clasa a 5-a'', a spus ea, în condiţiile în care anterior, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, afirmase că în noul plan-cadrul pentru clasa V-VIII la educaţia civică a fost pus pe accent pe toleranţă.
Un cunoscut activist rom, a postat pe Facebook imagini cu cortul vadalizat al Centrului National de Cultura a Romilor (CNCR). Pe cort se pot vedea mesaje cu continut rasist si obscen.
"Ieri a fost ziua romilor. Declaratii pompoase, zi festiva, oameni suportivi. Azi, revenim in Romania reala. Cortul colegilor de la CNCR, amplasat la Universitate, a fost vandalizat. Doar atat cat se ne aducem aminte ca multi ne considera sub-oameni.
Antitiganismul e o realitate in Romania actuala. Azi (sambata -n.r.) ma voi duce la Universitate sa spun <> rasismului. Vino si tu sa aratam celor care propovaduiesc ura ca nu au nicio legatura cu ceea ce noi gandim, simtim si vrem!" - a scris Gelu Duminica, pe Facebook, potrivit Hotnews.ro.
Miniştri şi secretari de stat şi-au arătat indignarea, s-a organizat chiar conferinţă de presă chiar lângă cortul cu pricina din Piaţa Universității.