Comisarul european a afirmat că se simte dezamagită de ceea ce a păţit în ultima vreme şi, mai ales, de atitudinea liderilor PSD.
"N-am primit atacurile de la Dragnea sau Dăncilă, ci de la oameni noi în partid, pe care nu-i cunosc şi nu mă cunosc. M-au făcut trădătoare, m-au acuzat că nu mai reprezint interesele ţării, probabil că puteam să tac şi aveam un loc asigurat. I-am cerut chiar Vioricăi Dăncilă să se delimiteze de aceste atacurti la adresa mea, nu s-a întâmplat aşa ceva", a precizat Creţu, invitată în emisiunea lui Denise Rifai de la Realitatea TV.
"Intrăm într-o etapă de o agresivitate maximă, mi s-a şi transmis, de fapt, că se vor ocupa de "noi" (de cei din Pro România - N.R.). E trist, dincolo de chestiunile care mă vizează pe mine, e neplăcută direcţia în care se îndreaptă PSD, cu discursul antieuropean la adresa mea, mă simţeam mereu cu cuţitul la spate, iar acum mai simt foarte relaxată că am plecat din PSD", a mai afirmat Creţu, aflată pe prima poziţie a listei pentru europarlamentare a partidului Pro România.