Băiatul a ajuns în stare critică la spital sâmbătă după amiaza, iar după aproximativ două ore a fost declarat decesul. În cazul celui de al doilea copil, tot de 7 ani, o fetiţă, părinţii au reacţionat foarte repede. Aşa se face că cea mică este încă în viaţă.
Era la joacă atunci când a înghiţit câteva boabe din planta extrem de toxică şi la scurt timp a şi început să se simtă rău. Iniţial, copila a fost dusă de părinţi la spitalul din Bacău. Din cauza stării grave, medicii de acolo au decis însă să o transfere la Iaşi. Fetiţa era extrem de agitată şi avea halucinaţii, potrivit observator.tv.
Cel mai probabil, copiii au confundat fructele plantei otrăvitoare cu strugurii. Mătrăguna însă este una dintre cele mai toxice plante. Consumarea fructelor poate duce de la halucinaţii până la deces.