”Academia Comisarilor” și ”Caravana Consumatorilor”, cele două inițiative ale Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), și-au dat întâlnire în cel mai fiebinte punct turistic din București – Centrul Vechi. Astfel, tinerii comisari au putut ”fura meserie” de la cei cu experiență în timp ce verificau modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor de către operatorii economici care activează aici.
„Pot înțelege lipsa de personal și consecințele acesteia, pot înțelege că HoReCa a trecut printr-o perioadă grea, în ultimii doi ani, dar nu pot înțelege murdăria, existența “expiratelor”, gândacii și o gestionare deficitară a unei bucătării. Nu-i pot înțelege pe cei care, la sfârșitul zilei, încasează bani și uită că și sursa de venituri trebuie întreținută.
Îi felicit, totuși, cu jumătate de gură, pe cei care au îndreptat lucrurile într-un timp rezonabil.
Nu ne laudăm cu sancțiunile aplicate, este modul prin care transmitem, celor încă necontrolați, să ia măsuri înainte să le luăm noi”, a precizat Horia Constantinescu, președintele ANPC.
În perioada 2-3 iunie 2022, echipe comune ale Comisariatelor pentru Protecția Consumatorilor din județele Constanța, Călărași, Brașov și Municipiul București au realizat nu mai puțin de 82 de acțiuni de control, vizând toate activitățile comerciale care se derulează în Centrul Vechi.
În urma verificărilor, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de 538.000 lei, 22 de avertismente și măsura opririi temporare a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor, pentru 23 de operatori economici (aproximativ un sfert dintre cei controlați).
Dintre cele mai importante nereguli constatate de comisarii ANPC, menționăm:
- utilizarea unor produse expirate
- utilizarea unor echipamente de gătit neigienizate, cu depuneri în strat gros de grăsime, rugină și ulei închis la culoare și cu miros necorespunzător
- folosirea spațiul destinat procesului tehnologic fără ca acesta să aibă o delimitare clară, fiind posibilă intersectarea veselei neigienizate cu produsele finite
- utilizarea unor vase și ustensile depreciate (eliminate din uz chiar în timpul controlului)
- folosirea unor cântare electronice neverificate metrologic
- lipsa specificării individualizate a ingredientelor în lista meniu, inclusiv a menționării potențialilor alergeni
- depozitarea direct pe paviment a baxurilor cu băuturi răcoritoare sau a materiilor prime
- schimbarea stării termice a produselor, din refrigerate în produse congelate
- utilizarea unor produse alimentare congelate cu arsură de frig
- utilizarea unor coșuri de gunoi fără capac și acționare la pedală
- folosirea unor spații frigorifice de depozitare depreciate, cu vopseaua sărită, cu rugină, cu garnituri sau chedere neigienizate
- existența unui paviment deteriorat, spart și crăpat, a unor plăci de faianță sparte, crăpate sau incomplete, precum şi a unor infiltrații şi exfolieri ale tavanului
- utilizarea unor produse alimentare fără elemente de identificare și de caracterizare
- prezența unor gândaci în unitate sau în blocul alimentar
- lipsa cloraminei necesare igienizării
- refolosirea cutiilor de la materiile prime pentru a se depozita alte produse alimentare
- etichetare incompletă
- existența unor ventilatoare cu depuneri de praf, la vitrinele frigorifice
- nerespectarea vecinătății produselor alimentare, în vitrinele frigorifice
- folosirea unor produse de cofetărie depozitate în spațiul frigorific fără elemente de identificare și caracterizare, precum și fără data limită de consum
- nerespectarea temperaturii reglementate prin lege pentru păstrarea preparatelor finite calde (minimum +60 grade C)
- nerespectarea condițiilor de igienă în blocul alimentar sau a spațiului de bar
- imposibilitatea stabilirii datei de producție a prăjiturilor
- în spațiul de prestare servicii sunt depozitate împreună și prosoapele cu care se șterg mesele și cele pe care se șterg pe mâini angajații
- lipsa traducerii în limba română a produselor comercializate
- utilizarea unor cornete de înghețată păstrate afară, în aer liber, fără să fie acoperite și ferite de praf și de insecte
- lipsa racordării la apă curentă, iar bidoanele cu apă existente și folosite pentru spălarea vaselor sau mâinilor erau neigienizate
- lipsa vestiarului pentru angajați
- practici comerciale incorecte de tipul unui panou informativ cu sloganul “cel mai bun curs valutar”, fără a putea fi probată afirmația
- lipsa formularelor de acceptare a tranzacției de schimb valutar
- lipsa garanției conforme și a fișei de primire în service pentru produsele de folosință îndelungată
- utilizarea unor aparate de fitness depreciate
- comercializarea unor produse nealimentare cu două prețuri diferite
- lipsa traducerii compoziției fibroase la textile
- comercializarea de bijuterii din argint și pietre semiprețioase, fără a avea aplicată eticheta cu principalele informații privind titlul metalului si caracteristicile pietrelor
- lipsa mapei cu informațiile de utilizare privind camerele de hotel
- lipsa afișării tarifelor la recepția hotelului
- existența unor acumulări de apă de ploaie la intrarea în local, cu scurgerea deasupra unei mese
- lipsa informațiilor cu privire la perioada ofertei speciale sau la faptul că aceasta este valabilă în limita stocului disponibil
- utilizarea unor cuburi de gheață, depozitate în cuva chiuvetei, fără respectarea lanțului termic și fără buletin de analiză.