Primăria Constanța cumpără două toalete foarte scumpe, potrivit unui anunț de achiziții publice. Este vorba de două toalete publice automate care, potrivit autorităților, vor putea fi folosite și de persoanele cu dizabilități, potrivit Realitatea PLUS.
Primăria susține că achiziția face parte din proiectul ”Toaletă publică modernă, între necesitate și lux”, care face parte dintr-o inițiativă pentru modernizarea orașului. Autoritățile spun că toaletele vor avea dotări de ultimă generație: sistem electric automat pentru uși, dispozitiv pentru spălare și dezinfectare după fiecare utilizare, sistem de indicare a timpului de utilizare și sistem de monitorizare la distanță GPS, relatează Realitatea PLUS.
Primăria Constanța a publicat pe SEAP – Sistemul Electronic de Achiziții Publice, pe 6 septembrie 2023, un anunț potrivit căruia dorește să achiziționeze două toalete automate adaptate și persoanelor cu dizabilități, racordate la rețelele de utilități publice. Valoarea totală estimată a achiziției este de 446.522 de lei fără TVA sau 531.361 de lei cu TVA.
Potrivit caietului de sarcini, toaletele vor avea un design modern care să permită acestora integrarea ca mobilier urban. Dimensiunile vor fi între 2,80 și 3,10 metri lungime și 1,90 și 2,20 metri lățime iar 2,4-2,9 metri înălțime. Primăria Constanța dorește un produs de calitate, specificând detalii precum protecții exterioare dar și un corp interior din panouri dure ignifug, antivandalism, anti-grafitti și lavoar de inox încastrat în perete cu distribuire automată de apă și săpun, sistem pe baza de senzori „No-Touch”, scrie Constanța TV.
Conform specificațiile tehnice cerute, toaletele trebuie să aibă:
- sistem electric automat pentru deschiderea/închiderea ușii;
- sistem automat pentru spălarea și dezinfectarea pentru fiecare utilizare;
- sistem de indicare a timpului de utilizare și presemnalizare optică și sonoră a ultimelor minute de utilizare;
- sistem de telecontrol GSM și monitorizare la distanță GPS pentru transmiterea 24/24h a parametrilor de funcționare;
- sistem automat de iluminat cu led pentru consum energetic redus etc.
În urmă cu cinci ani, actualul primar al Constanței Vergil Chițac critica fosta administrația când au fost cumpărate trei toalete în valoare de aproximativ 50.000 de euro, fiecare, și care au fost amplasate în Parcul Arheologic, reamintește Constanța TV.