Klaus Iohannis a început, la ora 17:00, consultările cu asociațiile de magistrați. La întâlnirea de la Palatul Cotroceni au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele CSM, Lia Savonea, preşedintele UNJR, Dana Gârbovan, precum şi preşedintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, precum şi reprezentanţi ai Asociaţiei Forumul Jusdecătorilor, Asociaţiei Iniţiativa pentru Justiţie, Asociaţiei Magistraţilor din România, LiderJust, Asociaţiei Procurorilor din România şi Asociaţiei Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor.
La începutul discuţiilor, preşedintele Klaus Iohannis a făcut o remarcă: ”Astăzi discutăm despre Justiţie şi despre legile Justiţiei. Ca să nu apară impresii eronate şi vreau să fie preluată această declaraţie”.
Președintele UNJR, Dana Gîrbovan, a explicat, la finalul consultărilor, că s-a evitat subiectul referendumului, iar părerea majorității magistraților este că un astfel de demers riscă să afecteze independența justiției dat fiind că va fi și campanie electorală
”Am discutat despre justiție, în special pe Secția de Investigare a Infracțiunilor din justiție. (...) Au fost discuții între magistrați pe tema legilor justiției. Am precizat de la bun început că nu este vorba despre referendum. Unii colegi au propus să discutăm și despre referendum. Am spus că există pericolul ca referendumul să afecteze independența justiției, dat fiind faptul că este și campanie electorală. Domnul președinte ne-a dat asigurări că acest lucru nu se va întâmpla (...) Justiția ca atare nu poate fi supusă unui referendum. În ceea ce privește justiția, există un singur răspuns: justiția este independentă într-un stat democratic. Domnul președinte nu și-a exprimat nicio părere. Dumnealui a stat și a ascultat”, a spus Dana Gîrbovan, citată de stiripesurse.ro.
Marți, șeful statuluia avut consultari si cu ONG-urile, dar nu a existat o concluzie unanima.
La ieşirea de la discuţii, unii dintre participanţi au afirmat că preşedintele s-a aşezat la masă şi a spus: ”Sunt hotărât să convoc referendumul”.
Scrutinul ar urma să aibă loc în ziua alegerilor europarlamentare, iar întrebarea ar urma să fie făcută publică până în data de 4 aprilie.
„Cred că va fi o întrebare simplă, din câte am înţeles, deşi propunerile au fost foarte variate, care să poată ajunge la cel mai larg public cu putinţă, pentru că vorbim de un referendum consultativ, într-un context politic complicat şi controversat”, a spus Cristian Pârvulescu, după consultări.
Consultările vin după ce președintele a precizat că a început să reevalueze ideea unui referendum.