O analiză a preţurilor la nivel naţional, prezentată de Consiliul Concurenţei arată că este probabilă o creştere a preţurilor în viitorul apropiat.
„Este probabil ca pe termen scurt şi mediu, preţurile să crească în continuare: Banca Naţională a României a prognozat o creştere cu 2,7% a indicelui preţurilor de consum până la sfârşitul anului 2017, în timp ce anchetele conjuncturale efectuate de Institutul Naţional de Statistică indică o creştere a preţurilor în comerţul cu amănuntul, industrie şi construcţii", se arată în raportul privind concurenţa în sectoarele cheie, prezentat joi de Consiliul Concurenței.
Potrivit raportului, în perioada decembrie 2016-iulie 2017, preţurile la nivelul economiei româneşti au înregistrat o evoluţie ascendentă
Accizele şi creșterea costurilor cu forța de muncă se numără printre factorii care au scumpit produsele în ultimele luni.
Pe plan intern, Consiliul Concurenţei a remarcat presiunile inflaţioniste generate de majorarea costurilor de producţie ale companiilor, ca urmare a creşterii costurilor unitare cu forţa de muncă; anticipările inflaţioniste ale agenţilor economici privind evoluţia viitoare a preţurilor; creşterea anumitor accize (ex: accizele la tutun şi la carburanţi) şi a preţurilor administrate; condiţiile climaterice adverse, ce au generat un impact negativ pe piaţa energiei, respectiv pe piaţa produselor alimentare.
Pe plan extern, s-a remarcat influenţa unor şocuri pe latura ofertei în ceea ce priveşte preţurile bunurilor alimentare (în special în cazul citricelor şi fructelor meridionale), dar şi diminuarea pronunţată a procesului dezinflaţionist la nivel global (majoritatea cotaţiilor materiilor prime, cu precădere cele energetice, au înregistrat o evoluţie ascendentă începând cu sfârşitul anului 2016).
„Aceste efecte au avut ca rezultat importuri mai scumpe pentru bunurile achiziţionate de către consumatorii români şi creşterea ratei inflaţiei. Conform Raportului asupra inflaţiei (august 2017), elaborat de Banca Naţională a României, presiunea concurenţială a fost unul din factorii ce au contribuit la limitarea majorărilor de preţuri, prin prisma faptului că agenţii economici autohtoni au fost constrânşi de fenomenul de extindere a importurilor (pentru acoperirea consumului intern în creştere), dar şi de faptul că marile lanţuri de retail tind să exploateze piaţa în creştere, inclusiv prin intermediul reducerilor succesive la alimente şi la alte bunuri de consum (îmbrăcăminte şi încălţăminte)", se mai arată în raport.