Potrivit acestora, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau, în total, cinci persoane. În urma coliziunii, una dintre mașini a avariat conducta de gaz.
'La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean. Aceștia au constatat faptul că toate persoanele erau ieșite din autovehicule, iar unul dintre autoturisme a avariat o conductă de gaz', au precizat oficiali ISU.
Un bărbat, în vârstă de 57 ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital.
Accident rutier pe DN 1B: trei femei rănite în urma impactului