Sumele plătite provin dintr-un împrumut acordat Complexului Energetic Hunedoara pe termen scurt și în condiții de piață de către Ministerul Finanțelor Publice, din venituri realizate din privatizare, precizează sursa citată.
"Urmează ca Societatea Complexul Energetic Hunedoara să angajeze un consultant internațional al cărui rol va fi acela de a elabora planul de restructurare. Suntem încrezători că acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp, astfel încât să putem notifica documentul Comisiei Europene. Odată parcurse aceste etape, vom proceda la implementarea măsurilor de restructurare care să ne permită rentabilizarea CEH", a declarat ministrul Energiei, Andrei Gerea.
În 13 mai 2015, Ministerul Energiei publica un proiect de ordonanță potrivit căruia Finanțele urmau să acorde un împrumut "în limita" sumei de 40 milioane lei, pentru 90 de zile, Complexului Energetic Hunedoara, pentru rambursarea unui ajutor de stat incompatibil prevăzut într-o decizie a Comisiei Europene din 20 aprilie 2015.
Pe de altă parte, la sfârșitul lunii mai a acestui an, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care acordă un ajutor de stat individual în valoare totală de 167 de milioane de lei pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara.
"Ministerul Finanțelor Publice va putea acorda, la solicitarea societății, un împrumut în tranșe în sumă de 167 milioane de lei, pe o perioadă de șase luni, cu titlul de ajutor de stat individual de salvare. Ajutorul se acordă în scopul asigurării necesarului de lichidități pentru acoperirea cheltuielilor curente minime de susținere a activităților, precum și pentru cele necesare achiziționării deficitului de certificate de emisii de gaze cu efect de seră", a declarat, la momentul respectiv, purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă.
Potrivit acestuia, ajutorul nu se acordă sectorului cărbunelui, activitatea minieră a societății urmând a se separa legal de celelalte activități.
Acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic Hunedoara fost autorizată de Comisia Europeană în 21 aprilie 2015.