"Comisia a procedat la examinarea riguroasă a tuturor actelor pe care s-a întemeiat propunerea şi decizia de acordare a gradului de general de brigadă
colonelului Gabriel Oprea, precum şi a reglementărilor aplicabile în această materie în anul 2001, concluzionând că aceasta s-a făcut cu respectarea acestora din urmă şi a procedurilor interne ale Ministerului Apărării Naţionale", potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale, remis luni MEDIAFAX.
Ministerul Apărării precizează însă că au fost îndeplinite două din cele trei condiţii prevăzute de Statutul cadrelor militare, cele privind funcţia avută şi studiile absolvite.
"În ceea ce priveşte îndeplinirea celei de-a treia condiţii din acelaşi articol, cea referitoare la aprecierea cu cel puţin calificativul «Foarte bun» în ultimul an de activitate, comisia a costatat că, de la data rechemării în activitate, 15 februarie 2001, la data analizării în comisia de selecţie, ofiţerul nu avea întocmită o astfel de apreciere de serviciu, aceasta fiindu-i întocmită la data de 24.01.2002, în conformitate cu prevederile legale în vigoare la acea dată. În anul 2000, domnul Gabriel Oprea avea calitatea de cadru militar în rezervă şi nu i s-a întocmit o apreciere de serviciu, ultima apreciere a sa în calitatea de militar activ datând din anul 1992, când a fost apreciat cu calificativul «Foarte bun». Totodată, comisia a constatat că legiuitorul nu a precizat în Statutul cadrelor militare dacă sintagma «calificativul Foarte bun în ultimul an de activitate» se referă strict la activitatea din anul precedent anului înaintării în grad sau dintr-un ultim an de activitate, indiferent care ar fi acesta", potrivit documentului citat.
La începutul lunii octombrie, ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a dispus constituirea, la nivelul MApN, a unei comisii care să analizeze îndeplinirea condiţiilor legale pentru înaintarea de la gradul de colonel la cel de general de brigadă a generalului (r.) Gabriel Oprea.