Ședința s-a suspendat aproape de ora 19. 00, la propunerea lui Marton Arpad, deși inițial, Florin Iordache a propus ca ședința să se încheie când se va finaliza legea 303. Luni, ședința se va relua la ora 13.00, și se vor dezbate erorile judiciare.
Realitatea.net a redat live-text, cele mai importante modificări.
Update 18.37 Se dezbate abrogarea alineatului 4, articol 96, la propunerea PSD-ALDE. CSM este împotrivă, la fel și USR. Stelian Ion a declarat că nu poate fi lăsat loc gol în lege, întrucât trebuie pus ceva în loc.
(4) Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.
Update 18.27 Cătălin Rădulescu, prezent la comisie, a întrebat unde îi sunt amendamentele: ”Unde sunt amendamentele mele?! Nu le văd”.
Update 18.26 A fost abrogat alineatul 3 de la articolul 96 care prevedea:
(3) Cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală.
Update 18. 13. A mai fost respins un amendament al lui Șerban Nicolae, la alineatul 2:
(2) Angajarea răspunderii patrimoniale a statului pentru vătămarea drepturilor ori intereselor legitime ale unei persoane în cursul unei proceduri judiciare atrage răspunderea judecătorului sau procurorului, după caz, care a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență în exercitarea funcției. (senator Şerban Nicolae)
UPDATE 18. 06 Art. 96 va ramane de asemenea in forma in vigoare, fără să fie modificat:
(1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Update 18.04 Art. 95 alin 2, in forma propusa de initiativa PSD -ALDE:
"(2) În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii și procurorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei potrivit legii, Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori fiind informată de îndată de organul care a dispus reţinerea sau percheziţia."
Update 17.55. Articolul 95 are două modificări, se scoate din calcul arestul la domiciliu, și se cere aviz de la fiecare secție CSM, procurori sau judecatori, și nu plen CSM. Amendamentul era al lui Șerban Nicolae și a fost adoptat de PSD. Iată forma:
(1) Judecătorii și procurorii pot fi percheziţionaţi, reţinuţi, arestaţi numai cu încuviinţarea Secției pentru judecători sau, după caz, a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Update 17.51. Articolul 94 rămâne la forma inițială, prin urmare, magistrații nu răspund patrimonial. ”Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii”, a decis comisia, după ce a fost respins amendamentul lui Șerban Nicolae, care propunea și ”patrimonial”.
Update 17. 32. Stelian Ion l-a criticat pe Florin Iordache pentru modul în care decurg discuțiile în comisie: ”Nu ati primit invitatie pentru a jigni. Imi este jenă ca sunt parlamentar si asist la aceste discuții. Subiectul este sa nu mai permiteti astfel de jigniri. Cand CSM au puncte de vedere divergente, deveniti agresiv”.
Alina Gorghiu a cerut suspendarea lucrărilor, întrucât membrii comisiei sunt iritați iar dezbaterile sunt lipsite de politețe. Totodată, l-a catalogat pe Nicolicea drept ”extravangant”.
Eugen Nicolicea a ținut să ii dea o replică reprezentatei CSM, spunând că nu știe Constituția, este arogantă și agresivă.
Update 17.19. La dezbateri a intervenit și reprezentanta CSM. Aceasta a declarat că magistrații nu se opun Legii Răspunderii. Totodată, a mai punctat că potrivit Legii 96, privind Statutul Deputaților și Senatorilor, deputații si senatorii sunt mentionati ca o categorie care nu raspunde disciplinar.
Update 16.27 Primul articol dezbătut va fi 94. Iată forma: ”Judecătorii şi procurorii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii”.
Update 16.13 Concret, dacă magistrații vor greși, vor răspunde material pentru erorile lor. Comisia a respins propunerea PNL pentru a sesiza Comisia de la Venetia pentru acest pachet de legi. Au început dezbaterile generale, ”pe principii”, cum le-a catalogat Florin Iordache.
Update 15.56 Se trece la răspunderea magistraților. Comisia a luat pauză 15 minute.
....................................................................................................................................................
Update 15. 54 Comisia grăbește lucrările. Marton Arpad a propus ca forul să dea raport astăzi pe Legea 303/2001, cea pe care o tot dezbat de o săptămână.
Update 15.34 Gorghiu a revenit: ”Vreau sa intervin scurt si noi si cei de la PNL stim ca cele 2 hotarari ale Parlamentului, 95 si 69 sunt la control de constitutionalitate. Va propun sa suspendam discutia pena cand CCR se pronunta”.
Update 15.24 A avut loc o ceartă între Alina Gorghiu și Florin Iordache. Gorghiu ii cere lui Iordache sa explice din nou ce urmeaza, ca procedura parlamentara, sa se intample cu aceste proiecte ale legilor justitiei:
Iordache: "Aceste trei legi cu care suntem sesizati, acest proiect - Legea 303/2004 - va avea un raport cu amendamente respinse si adoptate (care va merge in plenul Camerei Deputatilor - n.r.). in urma voturilor (asupra amendamentelor in plenul Camerei Deputatilor - n.r.) va rezulta un proiect de lege. Cu acest proiect legislativ va fi sesizat Biroul Permanent al Senatului, Biroul Permanent va stabili o perioada pana cand senatorii vor putea sa depuna amendamente. Aceasta comisie va fi si raportoare la Senat. aceste amendamente vor veni din nou la comisie, vom rediscuta aceste amendamente.
Marton Arpad intervine si se refera la Comisia de cod electoral care a elaborat modificarile la legile electorale: "Va faceti ca nu intelegi cum a functionat acum 3 ani, acum 8 ani aceeasi procedura. Este pentur mine de neinteles.
Gorghiu ii cere lui Iordache sa fie politicos si calm. Iordache: Eu sunt foarte calm. Dupa o lunga perioada de activitatea parlamentara nu ati inteles mecanismele procedurii parlamentare.
UPDATE 15.02. A fost adoptat un amendament prin care nu beneficiază de pensie de serviciu cei care au fost condamnați defintiv:
“(1) Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 și 31 și de indemnizația-prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcție, au fost condamnați definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea, precum si una din infractiunile cuprinse in Titlul IV din Codul penal – “Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei” săvârșite înainte de eliberarea din funcție. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condițiile legii.” UNJR Preluat de PSD
Update 14. 52. S-a adoptat un amendament prin care pot beneficia de pensii speciale și judecătorii cu o vechime între 20 și 25 de ani. Concret, în forma inițială de până acum, beneficiau de pensie specială doar cei care aveau CEL PUȚIN 25 de ani vechime în funcție, și minim 60 de ani. Iată amendamentul votat.
2) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază şi judecătorii şi procurorii cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în aceste funcţii. (CSM)
Pe e altă parte, alineatul 1 al articolului 82 prevede:
ART. 82
(1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Update 14.19 A fost aprobat un amendament CSM, susținut de Guvern, prin care judecătorii sau procurorii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia și copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze. Iată forma:
După alineatul (7) al articolului 79 se introduc două noi alineate, alineatele (8) și (9), cu următorul cuprins:
(8) Judecătorii şi procurorii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia și copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale.
(9) Condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale, a medicamentelor şi protezelor sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial şi nu se impozitează.” Guvernul, CSM Preluat de ALDE
Update 14. 57. Stelian Ion, deputat USR, a cerut ca staff-ul de la comisie sa fie suplimentat si cu personal de la Senat, întrucât cei de la Cameră nu mai fac față. Replica lui Iordache a fost: ”Domnu coleg, la calculator poate scrie o singură persoană”.
Update 13.49 Ședința a reînceput. La comisie a venit și Cătălin Rădulescu, ”deputatul mitralieră”, cel care are câteva amendamente depuse la Lega 303/2001.
Update 12.38 Ședința s-a încheiat. Va fi reluată la 13.30.
Update 12.33 A mai fost aprobat un amendament la articolul 75:
1) Sectia pentru judecatori si, dupa caz, Sectia pentru procurori a Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul, respectiv obligaţia corelativa de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau in legatura cu aceasta, care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea judecătorilor, respectiv impartialitatea procurorilor în dispunerea soluţiilor precum și împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor.
Cum este alineatul in prezent:
(1) Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea.
Update 11.59. A avut loc o contradicție între Florin Iordche și Steluța Cătăniciu. În final, Iordache i-a tăiat microfonul.
Update 11.40. Legile Justiției se dezbat și în afara sălii de ședință. Florin Iordache vorbea afară cu Dana Gârbovan, șefa UNJR, în timp ce secretarul de stat din Ministerul Justiției purta o conversație cu Andreea Cosma, deputat PSD.
UPDATE. Discuție contradictorie între Stelian Ion(USR) și Florin Iordache. Ion i-a transmis lui Iordache: ”Lăsati, că nici dumneavoastră nu sunteți un geniu!”. Replica lui Iordache a fost: ”Te rog frumos, te rog frumos”.
UPDATE. Șerban Nicoale a venit la ședință și participă la dezbaterea privind incompatibilitatea judecătorilor.
Update 10.17. A început ședinta. Au rămas la articolul 62. Se dezbate următoarea modificare prin care un judecător să fie suspendat din funcție doar dacă a fost numit într-o funcție, nu și ales. Amendamentul a fost adoptat. Iată forma:
După articolul 621 se introduce un nou articolul 622, cu următorul cuprins:
„Art. 622 - (1)Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie atunci când a fost numit într-o funcție de demnitate publică.
Forma inițială era aceasta:
După articolul 621 se introduce un nou articolul 622, cu următorul cuprins:
„Art. 622 - (1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie atunci când a fost numit sau ales într-o funcție de demnitate publică.
Înainte să înceapă ședința, Steluța Cătăniciu i-a transmis lui Stelian Ion, deputat USR: ” Vorbiți mai mult ca oricine în comisia aceasta, iar apoi mergeti la tv si spuneti ca nu vorbiti”.
Ce s-a discutat luni:
Reamintim că luni, comisia a ciuntit statutul judecătorilor și procurorilor, dar în avantajul magistraților. Astfel, a fost aprobat un amendament al CSM, asumat de ALDE prin care judecătorul sau procurorul poate rămâne în funcție, chiar dacă a fost trimis în judecată. Totul, dacă CSM decide că nu s-a adus atingere profesiei. Totodată, a fost adoptat amendamentul prin care președintele țării nu mai poate refuza transferul din funcție de procuror în cea de judecator, și invers.
Spre finalul ședinței de luni a fost adoptat un amendament la articolul 62, prin care se înțelege că procurorul sau judecătorul ar putea să nu fie suspendat din funcție, chiar dacă a fost trimis în judecată. Totul, dacă se apreciază că acesta nu a adus atingere prestigiului justiției:
(11) Judecătorul sau procurorul poate fi suspendat din funcţie şi în cazul în care a fost trimis în judecată pentru o infracţiune, dacă se apreciază, în raport de circumstanţele cauzei, că se aduce atingere prestigiului profesiei.
În situaţia în care s-a apreciat că judecătorul sau procurorul poate fi menţinut în funcţie, acestuia i se poate interzice provizoriu exercitarea anumitor atribuţii până la soluţionarea definitivă a cauzei. Prevederile prezentului alineat se aplică în mod corespunzător și în cazul în care faţă de judecător sau procuror s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune şi organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligația de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârşit fapta.” (CSM+ALDE+USR)
Mai mult, inclusiv Daniel Fenechiu, membru în Comisia pentru Legile Justiției, a postat pe pagina sa de Facebook ce implică acest amendament:
”REFORMA LEGILOR JUSTITIEI: VA POATE FACE DOSAR PENAL UN PROCUROR INCULPAT SI TRIMIS IN JUDECATA SI VA POATE JUDECA, UN JUDECATOR INCULPAT SI TRIMIS IN JUDECATA!
Ca sa justifice mentinerea lui Dragnea si a lui Tariceanu ca presedinti la Camera si Senat, PSD-ALDE-UDMR legifereaza ca judecatorii trimisi in judecata sa poate judeca, iar procurorii trimisi in judecata sa poata face dosare...Ca de la inculpat, la inculpat...”, a scris Fenechiu.
Totodată, a fost adoptat amendamentul ALDE prin care președintele nu poate refuza numirea unui procuror în funcția de judecător sau a unui judecător în funcția de procuror. Iată amendamentul:
(3) Președintele României nu poate refuza numirea în funcțiile prevăzute la alin. (1).
Anterior, a fost adoptat amendamentul PSD ALDE prin care numirile se fac propunerea secțiilor de judecători sau procurori, după caz, dar și cu avizul consultativ al instanței în care își desfășoară activitatea. Modificarea privind avizul consultativ aparține PNL.
Art. 61 – (1) La cererea motivată, judecătorii pot fi numiţi în funcţia de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii, iar procurorii în funcţia de judecător la judecătorii, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege. Propunerea de numire în funcţia de judecător se formulează de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul unităţii de parchet de la care provine, iar propunerea de numire a judecătorilor în funcţia de procuror se formulează de către Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ instanţei în care îşi desfăşoară activitatea.
Ședința început cu întârziere. Daniel Fenechiu a anunțat că există o eroare de procedură, la alineat 2, articolul 7, din regulamentul comisiei, întrucât doar anumiți deputați pot vota, iar acest lucru trebuie corectat. Precizăm că reprezentanții PNL au venit în comisie cu întârziere: Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu și Ioan Cupșa. Florin Iordache a anunțat că se va lucra până la ora 13.00, întrucât apoi erau birouri permanente. Comisia a amânat ședința pentru 15 minute, întrucât nu funcționa sistemul IT al comisiei.
Ce au votat săptamana trecută:
Săptămâna trecută comisia a votat o serie de articole din statutul judecătorilor și procurorilor, printre care și cel care prevede că șeful statului nu poate refuza numirea președintelui și vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Comisia a mai decis că președintele și vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt numiți de către președintele României, la propunerea CSM — Secția pentru judecători—, dintre judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care au funcționat la această instanță cel puțin 2 ani și nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani. Președintele României nu poate refuza numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin. 1", este una dintre modificările făcute de comisie.
Membrii comisiei speciale au mai decis, tot săptămâna trecută, că președintele României nu mai poate refuza numirea judecătorilor și procurorilor simpli.