Comisia Europeană a anunțat marți, prin intermediul unui comunicat de presă, că a activat Mecanismul de Protecție Civilă după ce a primit o solicitare de asistență din partea Franței privind repatrierea cetățenilor europeni aflați în Wuhan, China.
Decizia Comisiei vine pe fondul epidemiei provocate de noul tip de coronavirus din China, în urma căreia au murit deja 106 persoane, informează mediafax.ro.
Comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides a declarat că situația este atent monitorizată de instituțiile europene. „Suntem pregătiți să sprijinim statele membre și să ne asigurăm că Uniunea Europeană va răspunde în mod coordonat acestei situații, atât în afara, cât și în interiorul UE. Vom continua să monitorizăm cu atenție situația, împreună cu Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor”, a spus ea.
Comisia Europeană a anunțat că va finanța transportul cetățenilor europeni aflați în China. Prima aeronavă care va prelua cetățeni europeni va decola din Franța miercuri. Cetățenii europeni aflați în regiune și care doresc să fie repatriați pot face o solicitare în acest sens, indiferent de statul membru din care provin, se mai arată în comunicat.
Potrivit informațiilor, aproximativ 250 de cetățeni francezi vor fi transportați cu prima aeronavă, iar alți 100 de cetățeni din alte state membre vor fi repatriați cu o a doua aeronavă.
Comisia mai anunță că doar persoanele care nu prezintă simptome de infecție vor putea fi repatriate. Autoritățile de la Bruxelles colaborează cu guvernele statelor membre în vederea coordonării sosirilor.