Judecatoria Sectorului 1 a decis, la finalul anului trecut, ca proprietarul masinii sa fie despagubit cu 19.451,52 lei - cat valora autoturismul avariat si sa primeasca daune morale de 10.000 de lei. CNAIR a contestat decizia la Tribunalul Bucuresti.
CNAIR este administrator de drum si in aceasta calitate are obligatia de a asigura starea tehnica corespunzatoare a soselei, potrivit OG 43/1997 privind regimul drumurilor.
De asemenea, tunelul si implicit sistemul de inchidere al acestuia, compus din cele doua porti metalice, se afla in administrarea companiei, scrie ziare.com.
Accidentul s-a intamplat pe 25 august 2015, in timp ce barbatul se deplasa, impreuna cu fiul sau, intr-o masina Ford Focus. In momentul in care iesea din tunelul Balea Lac, spre directia Curtea de Arges, poarta metalica ce asigura inchiderea tunelului, in partea dreapta, nefiind asigurata, s-a desprins si a cazut peste autoturismul personal. Barbatul a tras in zadar de volan in stanga, nu a putut evita coliziunea.
Ceilalti soferi din trafic au sunat la 112, iar la fata locului a venit un echipaj al Sectiei 1 Politie Rurala Albestii de Arges. Politistii au facut primele constatari.
Masina a fost grav lovita, fiind constatate urmatoarele avarii: capota motor infundata, parbriz spart, stergator rupt, aripa dreapta fata distrusa, semnalizator fata distrus, airbaguri sofer si pasager declansate, pavilion deformat, bara fata distrusa, radiator spart, usa dreapta spate zgariata, bara portbajaj pavilion dreapta rupta, aripa dreapta spate infundata, geam lateral dreapta spate spart, lampa semnalizare dreapta sparta, hayon infundat si luneta sparta.
Autoturismul nu a mai fost in stare de functionare, fiind necesar sa se apeleze la tractarea acestuia pe o platforma speciala, care l-a transportat la un service auto.